>
Frații Jean și Dinu Gavril au plecat în aventura vieții, realityshow-ul America Express, care îi va duce pe Drumul Aurului, ce trece prin Mexic, Guatemala și Columbia. Cine sunt cei doi temerari care fac parte din cele nouă echipe ce au o țintă precisă, câștigarea premiului de 30.000 de euro?
Au vrut să-și testeze legătura dintre ei, așa că au acceptat să plece la drum, unul lung, de peste 7.000 de kilometri. Și să se bucure de aventura pe care Antena 1 le-a oferă celor 18 concurenți.
Cuprinsul articolului
Dinu Gavril și fratele său sunt foarte entuziasmați, dar și pregătiți pentru aventurile pe care le vor întâmpina la ”America Express”, emisiunea ce va începe să se difuzeze din luna septembrie.
“Am ales să vedem ce și cât putem, să testăm legătura dintre noi și să ne bucurăm de aventură. În timp ce mă uitam la sezoanele trecute mă gândeam tot timpul cât este de tare, dar nu mi-aș fi imaginat că o să ajung și eu. E cel mai tare show din țara asta! Sunt foarte recunoscator pentru ca fac parte din aceasta cursa care este foarte dificila si care ne va pune la incercare absolut toate simturile, fizicul si mai ales nervii fiecaruia!”, a spus Dinu.
”Mă bucur că se întâmplă alături de fratele meu Dinu, de care sunt foarte apropiat și sunt sigur că vom trăi o experiență pe care nu o vom uita niciodată! Îmi doresc foarte mult să ajungem până la sfârșitul cursei, sunt niste țări prin care nu am mai fost niciodată și chiar ne dorim să cunoaștem cât mai multe din această experiență unică!”, a completat Jean, potrivit a1.ro.
Dinu avea să posteze un mesaj umoristic pe rețeaua de socializare prin care își arată entuziasmul pentru participarea la ”America Express 2022”. „N-o să avem de niciunele, dar sunt sigur de un singur lucru, o să ne distrăm maxim”, a scris el.
Iar răspunsul a venit prompt de la fratele lui: „Sper că le ai cu spaniola, bro…”
Nume complet: Dinu Gavril
Locul nașterii: Constanța
Greutate: 75 kg
Înălţime: 1,77 m
18 concurenți grupați în nouă echipe vor pleca pe un traseu de peste 7.000 de kilometri prin Mexic, Guatemala și Columbia și vor trebui să supraviețuiască doar cu un euro pe zi.
Iată care sunt cele nouă echipe: Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul on-line, și mama ei, Mihaela.