>
Mai departe în acest articol îți vom prezenta totul despre CRBL, fostul component al trupei Simplu și îți vom dezvălui cu câți bani
Cuprinsul articolului
Se împlinesc aproape doi ani de când CRBL s-a mutat împreună cu familia în Marbella, Spania. Fostul component al trupei Simplu a dorit un restart, iar începutul pandemiei l-a inspirat să plece din România, unde nu se mai simțea în largul lui, după cum spune chiar el: ”Ne integrăm aşa uşor uşor în comunitatea asta şi pentru mine este o gură de aer, am renăscut. Mi-e dor un pic de acasă şi de concerte foarte foarte mult. De aceea compun acum”.
CRBL nu este un străin față de emisiunile TV. În 2019 a câștigat al doilea sezon Asia Express, alături de Oase. A concurat la două ediții ale emisiunii Dansez pentru Tine, produsă de Pro TV și a fost în juriul concursului muzical Megastar, de pe Prima TV. Conform surselor stiridirecte.ro, CRBL ar încasa aproximativ 15.000 de euro pentru fiecare lună pe care o petrece la Survivor.
– Este coregraf, scenograf și regizor de film
– A jucat în două filme până în prezent: Furia (2002) Un film Simplu (2008)
– În 2000 a înfințat trupa Simplu alături de Smiley, Francezu, Omul Negru și Piticu
– în 2004 a înființat trupa de dans Big Bounce
– A realizat coregrafii pentru BUG Mafia, Anda Adam, Akcent, Andreea Banică sau pentru Andra
CRBL a părăsit România alături de soția și fata sa, Alesia Ecaterina, născută în 2010. Fetița merge la o școală cu predare în limba engleză, iar soția sa a început să comercializeze diferite lucruri handmade. CRBL a cunoscut-o pe Elena, soția sa, în 2008 la Dansez pentru Tine.
Principala sursă de venit în casă o aduce CRBL. Investițiile în criptomonede l-au ajutat să fie independent și să nu fie obligat să muncească în România. Pe lângă veniturile din monedele virtuale, CRBL s-a apucat de vlogging, are aproximativ 70.000 de subscriberi. În plus, compune melodii și are studioul în propria casă din Spania.
Data nașterii: 30.06.1978 (43 de ani)
De la ce vine CRBL (Compun, Rime, Bine Legate)
Înălțime: 186 cm
Greutate: 80 kilograme
Culoarea ochilor: Negri
Zodie: Rac
Locul Nașterii: Pitești, România
Naționalitate: română
Citește și alte biografii ale concurenților din echipa Faimoșilor la Survivor România 2022:
Andreea Tonciu
Otilia Bilionera
Xonia
Radu Itu
Elena Chiriac
Cătălin Zmărăndescu
TJ Miles
CRBL
Robert Niță
Roxana Ciuhulescu
Emil Rengle
Laura Giurcanu