>
Răzvan Fodor este un celebru solist român şi prezentator TV. S-a născut pe 22 iunie 1975 şi a devenit cunoscut după ce a făcut parte din trupa Krypton, apoi a cântat solo în perioada 2000-2006.
S-a născut în Bucureşti, are 46 de ani şi a studiat sportul în cadrul Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea gimnastică. Probabil că asta l-a ajutat enorm în participarea la Asia Express, căci a câştigat renumita emisiune împreună cu bucătarul chef Sorin Bontea, după ce au ajuns în marea finală alături de cuplul foarte apreciat de la noi, format din Ştefania şi Speak.
Pentru trofeul pe care au pus mâna la Asia Express, Răzvan Fodor şi Sorin Bontea au primit un cec în valoare de 30.000 de euro. Prima apariţie pe sticlă a fost ca actor în serialul Păcatele Evei, unde l-a interpretat pe Alex Damian. Au urmat distribuţii în Milionari de weekend, Daria, iubirea mea, Om bogat, om sărac, Îngeraşii, Cu un pas înainte, Un film simplu, Aniela, iubire şi onoare, Pariu c viaţa, O nouă viaţă, Selfie.
În 2020, a primit o ofertă neaşteptată, aceea de a prezenta show-ul Burlacul, de la Antena 1 şi a acceptat-o pe loc. În prezent, emisiunea este în plină desfăşurare iar persoana pentru inimia căreia se luptă fetele din concurs este Andi Constantin. Pentru prezenţa în show, Răzvan Fodor este plătit de şefii Antena 1 cu 8.000 de euro lunar, conform surselor din Intact.
Nume complet: Fodor Răzvan
Data naşterii: 22 iunie 1975
Locul naşterii: Bucureşti
Parteneră: Irina Fodor
Greutate: 73 kg
Înălţime: 1,80 m
Răzvan Fodor şi soţia sa, Irina, s-au cunoscut în 2007 şi spune că a fost dragoste la prima vedere. Ea studia Jurnalism la Universitatea Bucureşti şi făcea figuraţie la Studiourile Mediapro, iar el juca într-o telenovelă care se filma acolo. Timp de 4 luni, Răzvan a încercat să o cucereasca pe Irina, apoi totul a fost lapte şi miere. S-au căsătorit în 2010 şi au împreună o fetiţă, pe nume Diana.
Citește și alte CV-uri care te-ar putea interesa:
Cosmin Seleși
Mihai Voropchievici
Dan Badea
Alina Puşcaş