>
Cristina Neagu este una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din lume. S-a născut pe 26 august 1988 la Bucureşti şi în prezent joacă la CSM Bucureşti.
A primit de patru ori trofeul de cea mai bună jucătoare de handbal din lume, fiind singura sportivă care a reuşit asta în acest domeniu. Totodată, Cristina Neagu este şi o jucătoare de bază în echipa naţională a României, iar din 2016 este şi căpitan.
Cristina Neagu s-a născut în cartierul Ghencea al Capitalei într-o familie simplă şi are două surori mai mari. S-a apucat pur întâmplător de handbal, în 2000, pe vremea când avea 12 ani. Antrenoarea sa de educaţie fizică, Maria Covaci, este cea care a insistat ca ea să joace. „Am zis că nu am nimic de pierdut dacă merg și eu. Handbalul mi-a intrat la suflet din primul moment”, avea să povestească Neagu despre prima sa experienţă din domeniu.
Şi de atunci totul e istorie. A jucat la HC Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov (2006-2009), Oltchim Vâlcea (2009-2013), Buducnost (2013-2017) şi din 2017 joacă la CSM Bucureşti. A fost convocată pentru prima dată la echipa naţională în 2007, pe când avea doar 17 ani, de selecţionerul de atunci, Gheorghe Tadici. Cu Neagu în teren, echipa naţională de handbal a României învingea ţara gazdă, Franţa, iar ea strălucea.
Nume complet: Cristina Georgiana Neagu
Data naşterii: 26 august 1988
Locul naşterii: Bucureşti
Partener: singură
Înălţime: 1,80 m
Greutate: 69 kg
Palmaresul Cristinei Neagu este extrem de bogat în trofee, aşa cum era de aşteptat în cazul unei jucătoare cu reale calităţi, cum este ea. A câştigat Liga Campionilor EHF şi în 2015, în 2010 şi 2014 a fost finalistă, iar în 2009, 2012, 2013, 2016, 2017 şi 2018 a fost semifinalistă.
Este câştigătoare a Ligii Naţionale de şase ori, Cupa României a ajuns în mâna sa de trei ori, la fel ca şi Supercupa. A câştigat titlul de campioană şi peste graniţe, după ce a cucerit cu Buducnost de patru ori campionatul şi de tot atâtea ori a luat Cupa Muntenegrului. La naţionala României, Cristina Neagu are o medalie de bronz la Mondial şi una la European.
Cristina Neagu nu este implicată în afaceri, dar câştigă suficient din handbal. La CSM, aceasta are un salariu de 17.500 de euro lunar. Viaţa personală o ţine privată şi până acum nu s-a afişat niciodată cu vreun iubit.
Citește și alte CV-uri care te-ar putea interesa:
Alexandra Ungureanu
Jador
Andreea Esca
Alexandra Stan
Oreste Teodorescu