>
Antena 1 este gata să dea startul celei mai aşteptate emisiuni din grila sa de primăvară: Insula iubirii. Fanii show-ului aşteaptă cu nerăbdare să afle cine şi cum va cădea pradă tentaţiei în Thailanda şi se întreabă cine sunt şi cum arată ispitele.
Daniel Mihai este unul dintre cei 10 masculi care vor fi ispite pe Insulă. Are 29 de ani şi este de profesie antreprenor. Spune despre el că se încadrează în tipologia amantului perfect şi în trecut a fost skipper pe un yacht chiar în Miami, Statele Unite ale Americii.
Cuprinsul articolului
A avut o carieră îndelungată, de peste 15 ani în fotbal şi în dragoste mărturiseşte că le-a făcut pe toate, adică a fost înşelat şi a înşelat şi el la rândul lui.
Încă din primele ediţii din Thailanda, Daniel îşi va pune şarmul la bătaie şi va încerca să le ispitească pe concurente şi să se lase pradă tentaţiei.
Daniel Mihai a călătorit şi lucrat în toată lumea, iar acesta a fost stabilit în mai multe oraşe importante din întreaga lume. Ispita de la Insula iubirii a locuit în Bucureşti, Miami, Milano, Madrid şi, acum, stă în Thailanda 😜
View this post on Instagram
– a făcut fotbal de performanţă timp de 15 ani;
– „Jocul ăsta al seducției mie îmi place și mă regăsesc în el foarte bine! Am ispitit foarte multe femei”, mărturiseşte el;
– în 2014, acesta s-a iubit pentru mai mult timp cu celebra Denisa Biţă;
– în tinereţe a fost fotomodel.
Nume complet: Daniel Mihai
Data naşterii: 1988
Locul naşterii: Bucureşti
Parteneră: singur
Greutate: 80 kg
Înălţime: 1,80 m
Citește și alte CV-uri ale personalităților din Showbiz:
Cătălin Dumitrescu
Radu Vâlcan
Bogdan Ionescu