>
Emisiunea Imperiul Leilor revine la Pro TV cu sezonul 4 şi o mulţime de surprize. Au fost anunţaţi deja noii juraţi, iar fanii aşteaptă cu nerăbdare să vadă noile afaceri la început de drum, care şi-au făcut apariţia în faţa leilor.
Filmările au început deja, iar emisiunea va fi inclusă pe grila de toamnă a celor de la Pro TV. Ceea ce înseamnă că din septembrie vom putea vedea noul sezon.Patru nume noi intră în scenă cu ocazia sezonului 4. Patru noi investitori şi-au făcut apariţia pe platourile de filmare, dar asta nu înseamnă că se schimbă total distribuţia show-ului.
Doar Sebastian Dobrincu a fost înlăturat de producători, dar vor rămâne în continuare şi alţi patru juraţi care au mai fost şi în trecut la Imperiul Leilor.
Vorbim despre Dragoş Petrescu, fondatorul lanţului de restaurante City Grill şi unul dintre leii care au fost în show încă de la primul sezon de la Pro TV. Şi pe Dan Şucu îl veţi revedea ca jurat, iar pentru cine nu ştie încă cine este, ei bine este creator şi proprietar al primului brand românesc de mobilă şi decoraţiuni interioare, Mobexpert.
Cristina Bâtlan este un alt jurat pe care îl veţi revedea în sezonul cu numărul patru, iar ea este creatoarea şi proprietara brandului Musette. Bâtlan face parte din distribuţia show-ului Imperiul Leilor încă din sezonul al doilea. Al patrulea jurat dintre cei vechi, care a fost păstrat şi în noul format, este Dr Wargha Enayati, fondator al Reţelei Private Regina Maria şi al Enayati Medical City. A fost cooptat pentru prima dată în emisiune în sezonul trei al Imperiului Leilor, de la Pro TV.
Formatul emisiunii s-a schimbat cu ocazia acestui nou sezon. Nu mai sunt patru lei care jurizează momentele din emisiune şi pot investi în afacerile la început de drum, ci opt, iar aceştia sunt Daniel Mischie, CEO la City Grill şi un cunoscut al lui Dragoş Petrescu, Mircea Căpăţînă, cofondatorul şi directorul de marketing al celor de la Smart Bill, proprietarul Fan Courier, Felix Pătrăşcanu şi Răzvan Raţ, un fost fotbalist român, component şi al echipei naţionale de fotbal a României, care a devenit investitor în domeniul tehnologiei şi al afacerilor imobiliare.