>
Una dintre cele mai puternice plante medicinale din România este mărul-lupului, fiind totodată și una dintre cele mai controversate plante de pe meleagurile românești. Beneficiile pe care le aduce sănătății sunt nenumărate, însă oamenii de știință trag un semnal de alarmă cu privire la felul în care aceasta este folosită. Iată tot ce trebuie să știi despre mărul-lupului.
Planta cu flori de culoare galbenă a fost considerată o lungă perioadă de timp o simplă buruiană, poate și din cauza mirosului său neplăcut. Cercetările fitoterapeutice au propulsat-o în topul plantelor medicinale, după ce s-a aflat că are nenumărate beneficii. Lupul-mărului este o plantă erbacee, perenă, care crește în culturile de cereale și în tufișuri.
În antichitate, această plantă era folosită pentru tratarea mușcăturilor de șarpe, însă în timp a ajuns să fie folosită pentru o varietate de afecțiuni. Se spune că mărul-lupului are capacitatea de a stagna evoluţia cancerului, oprind înmulţirea necontrolată a celulelor şi îmbunătăţind imunitatea organismului.
Planta este folosită astăzi pentru a trata nenumărate afecțiuni, printre care: ulcerul gastro-duodenal, ulcerul ivaricos, pancreatita, hemoroizii, căderea părului, pelada, slăbirea organismului, viermii intestinali, giardia, colita, dispepsia, constipaţiile, durerile de gât, stările depresive, neliniştea, insomniile, acnea, candidozele şi herpesul bucal, anexitele violente, fibromul uterin, ulceraţiile uterine, chisturile ovariene, cancerul uterin, cirozele, bolile sistemului nervos, nodulii hormonali şi ganglionari, infecţiile externe grave, arsurile, muşcăturile de orice fel şi, nu în ultimul rând, rănile deschise.
Citește și: Cinci ceaiuri cu efect calmant pe care să le bei atunci când ești supărat
Vorbim despre o mare varietate și în ceea ce privește modul ei de utilizare. Există ceai de mărul-lupului, tictură sau alifie.
Utilizată la scară largă, această plantă a atras atenția oamenilor de știință, care au efectuat mai multe studii asupra sa. Concluziile acestora ar trebui să dea de gândit tuturor celor care speră să se vindece miraculos cu ajutorul ei.
Potrivit cercetărilor, mărul-lupului favorizează apariția bolilor de rinichi și a cancerelor aparatului ulinar. Expunerea la o substanţă numită acid aristolochic, existentă și în această plantă, ar putea duce la așa numitei nefropatii endemice balcanice, o boală misterioasă ce a afectat un număr mare de locuitori din Serbia Croaţia, Bulgaria şi România.