>
Emisiunea Ferma – Orăşeni versus Săteni a ajuns la final. Show-ul de la Pro TV îşi desfăşoară astăzi ultimul act, iar Mihaela Rădulescu va decerna premiul cel mare, în valoare de 50.000 de euro, unuia dintre cei 4 finalişti.
În marea finală au ajuns Viviana Sposub, cea care şi-a găsit jumătatea în acest show, în persoana lui George Burcea. Cunoscut al tabloidelor după ce s-a căsătorit cu Andreea Bălan şi mai apoi divorţat de ea, Burcea a devenit un actor cunoscut şi apreciat în România. A plecat din Fermă pe la jumătatea concursului, după ce s-a accidentat grav la spate. Este a doua oară consecutiv când emisiunea aceasta ajută la formarea unui cuplu, după Florin şi Brigitte Pastramă.
Al doilea finalist Ferma este Andrei Stoica. El şi fratele său au luptat umăr la umăr, până când Bogdan a fost eliminat şi fratele său a rămas în Fermă să reprezinte familia Stoica. O surpriză printre finalişti este Elena Chiriac, o luptătoare de taekwondo, care a uimit pe toată lumea cu ambiţia şi dârzenia sa. Mulţi dintre concurenţii emisiunii au fost uimiţi de îndemânarea şi rezistenţa sa în Fermă. Pentru Elena, însă, participarea sa şi parcursul lung nu sunt glume şi promite să trateze ediţia de azi ca pe o luptă pe viaţă şi pe moarte!
Ultimul, dar nu cel din urmă, este Augustin Viziru. Fratele lui Lucian Viziru a intrat în Fermă după începerea concursului, ca o uriaşă surpriză, şi a reuşit să se califice în marea finală. Aceasta nu este prima dată când joacă la masa bogaţilor show-ului Pro TV, a mai participat la o finală de Ferma, însă atunci o accidentare i-a pus capac şi l-a scos din schemă după ce a fost transportat de urgenţă la spital şi a fost descalificat din motive tehnice.
Astfel, în această seară, în transmisiune LIVE VIDEO pe ştiridirecte.ro, puteţi vedea mare finală a show-ului de la Pro TV, Ferma – Orăşeni versus Săteni, începând cu ora 21:30, odată ce ia final producţia Las fierbinţi.