>
Evenimentele importante din viaţa noastră sunt întotdeauna împlinite prin mersul la biserică. Dacă îţi găseşti sufletul pereche, faci nunta şi mergi la biserică. Dacă vei avea un copil, acesta trebuie botezat în biserică.
Desigur, pentru toate acestea se achită nişte taxe care, conform tradiţiilor populare păstrate până în ziua de astăzi, sunt plătite de către naşi. Până la ajunge la cununia religioasă sau botezul în sine trebuie să ştiţi că este necesar să mergeţi la biserică pentru a face programare.
Cel mai bine este ca programarea să fie făcută cu 2-3 luni înainte pentru a fi sigur că veţi găsi loc. Depinde foarte mult şi de zona în care locuiţi, iar în Bucureşti, de exemplu, programările se fac înainte cu 6 luni pentru a fi sigur că eşti loc la ora la care ai nevoie pentru organizarea şi derularea evenimentului.
Un alt fapt extrem de important este acela că tarifele pentru botez şi nuntă nu sunt standard, ci variază în funcţie de cât de căutată este biserica respectivă, dar şi după plasament. Mai mult, aceste costuri diferă de la o parohie la alta şi cei care achită banii sunt, de cele mai multe ori, naşii. În această taxă se plăteşte doar slujba, iar naşii mai au şi alte lucruri de achitat, precum sunt lumânările de nuntă sau de botez, vinul, pişcoturile, prosoapele şi altele.
În general, preţurile la bisericile clasice pornesc pentru o cununie religioasă de la suma de 300 de lei şi variază în funcţie de mai mulţi factori. De exemplu, Biserica Sf. Gheorghe cel Nou din sectorul 3 al Capitalei percepe o taxă în valoare de 400 de lei pentru o nuntă şi slujba este ţinută de preoţi, alături de un cor. La Biserica Sf. Elefterie, preţul este de 1500 lei pentru o nuntă şi se oferă inclusiv chitanţă pentru asta.
La Biserica Domniţa Bălaşa, se plătesc 600 de lei pentru un botez şi 1000 de lei pentru cununie. Slujbele sunt oficiate de trei preoţi, alături de un cor. La acest lăcaş de cult este nevoie, însă, de un avans atunci când se face programarea, care trebuie să fie de aproximativ 300 de lei.
La Biserica Sfântul Anton din Bucureşti, tariful pentru o nuntă este de 800 de lei şi pentru un botez este de 400 de lei.