Gabriela Dinu Știri 26.02.2023 11:53

Care este Regula de 3 simplă? Şi la ce ajută?

Care este Regula de 3 simplă? Şi la ce ajută?

Matematica este una dintre materiile care se învaţă la şcoală şi care are corespondenţe şi aplicaţii în viaţa de zi cu zi. Nu ne referim la integrale şi radicali, ori alte lucruri complexe, ci la cele de bază, care ne ajută să ieşim din încurcături.

Ce este regula de trei simplă?

Una dintre acestea este regula de trei simplă, care este o metodă relativ simplă de calcul matematic, ce se învaţă în primii ani de şcoală, şi care se bazează pe egalitatea numerelor pe diagonală, adică atunci când se calculează o necunoscută, când se cunosc trei cifre. Dar când şi cum se aplică aceasta? Vom afla tot ce trebuie să ştim despre regula de trei simplă şi secretele ei din rândurile care urmează.

Atunci când se cunosc trei numere şi vrem să îl aflăm pe al patrulea vom putea aplica cu succes această metodă, existând între toate aceste numere o relaţie de proporţionalitate, ori care este inversă.

Proporţia noastră se poate aplica foarte simplu, ţinând cont de o fracţie, ori de un raport. Când ne referim la fracţii, vorbim despre forma numerelor a supra b, iar raportul este a:b. Prin regula de trei simplă vom rezolva aceste proporţii directe sau inverse, stabilind o relaţie între două numere, care vor putea să fie comparate.

Cum se aplică regula de trei simplă?

După cum am zis şi anterior, regula de trei simplă se va putea folosi pentru a se calcula o mărime care este direct proporţională sau invers proporţională. Totodată, o utilizăm pentru a calcula procente, atunci când se converteşte dintr-o unitate de măsură în alta sau atunci când este determinată o coliniaritate a doi vectori plani, în cazul în care le cunoaştem coordonatele.

Pentru a putea aplica regula de trei simplă, este imperios necesar să cunoaştem trei din cele patru valori, două dintre ele trebuie să fie proporţionale între ele, plus o a treia. De aici, vom putea începe şi noi să aflăm a patra valoare, cea pentru care vom şi aplica această regulă matematică.

La ce ne ajută să aplicăm regula de trei simplă?

Vom avea trei valori, să le zicem a, b şi c, iar valoarea necunoscută o vom marca prin x. Vom realiza un fel de tabel, pe care îl vom trece aşa:

a…….b
c…….x

Vom înmulţi apoi valorile cunoscute pe diagonală şi o vom împărţi la a treia valoare pe care o cunoaştem, ajungând la x = (b x c)/a.

În celălalt caz, în care vom avea proporţiile inverse, vom aplica regula de trei simplă puţin diferit, faţă de cealaltă metodă, pe care să presupunem că am învăţat-o deja.

Vom nota cele trei numere date, precum şi valoarea pe care nu o cunoaştem, în acelaşi model de tabel ca data trecută. Ce diferă în acest caz este formula pe care o vom aplica în acest caz.

a…….b
c…….x

Vom înmulţi valorile pe care le cunoaştem pe diagonală, după care rezultatul îl vom împărţi la a treia valoare pe care o cunoaştem, folosindu-ne de formula x = (a x b)/c.