>
Examenul de Bacalaureat este în toi, iar astăzi elevii de clasa a XII-a au susţinut proba de Matematică sau Istorie. De îndată ce vor fi disponibile subiectele şi baremele, acestea vor fi publicate pe Ştiri Directe.
Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut proba la Matematică astăzi, cei care au finalizat cursurile profilului real au avut fie subiecte de M1, fie de M2, în funcţie de specializarea avută.
Baremul de corectare la examenul de Matematică poate fi accesat AICI, începând cu ora 15:00.
Înainte de proba de la Matematică, cea care este considerată de mulţi ca fiind cea mai dificilă, profesoara Mihaiela Doinaru a alcătuit o serie de sfaturi extrem de importante, de care elevii trebuie să ţină cont, dacă vor să promoveze BAC-ul la Matematică:
“Recomand elevilor abordarea fiecărui subiect, chiar dacă nu știu să finalizeze subiectul. Ei sunt foarte speriați de subpunctele c) ale acestora. Se demonstrează, prin exemple, că există subiecte în care subpunctele b) sunt mai lungi în demonstrație și mai grele decât unele subpunctele c). Concluzia – nu trebuie abandonată din start abordarea acestora”, este de părere aceasta.
Pentru succesul generațiilor viitoare, câteva recomandări sunt: “elevii să fie constanți în exersare (matematica nu se învață într-o lună, un an), să fie prezenți la ore (majoritatea profesorilor de matematică sunt foarte bine pregătiți; de altfel, nu încurajez pregătirile particulare), să participe în număr mai mare la pregătirile suplimentare ce se desfășoară la școală (din păcate, tot elevii buni vin la aceste pregătiri)”, a spus aceasta pentru edupedu.ro.
Vezi AICI ce subiecte au picat la proba de Matematică din cadrul examenului de Bacalaureat 2022.
Profesoara Florentina Pavăl de la Colegiul Național “Nicu Gane” din Fălticeni publicat pe pagina ei de Facebook rezolvarea subiectelor pentru specializarea Matematică-Informatică.
Pe 20 iunie 2022 a început examenul de BAC, la fel cum se întâmplă de fiecare dată, cu proba la Limba şi literatura română. Astăzi, 21 iunie, au avut loc probele de Matematică sau Istorie, iar mâine se vor da probele la Geografie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie sau Logică.
Pe 27 iunie 2022, vor fi afişate primele rezultate, până la ora 12:00, după care elevii nemulţumiţi vor putea depunde contestaţie, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Între zilele 28 şi 30 iunie se vor rezolva aceste contestaţii, urmând ca pe 1 iulie 2022 să se afişeze rezultatele finale.