>
Cea mai nouă emisiune pe care o pregăteşte Antena 1, Chefi fără limite, este aşteptată cu sufletul la gură de către fanii show-ului culinar.
Protagoniştii vor fi aceiaşi juraţi de la Chefi la cuţite, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, iar prezentatoare va fi aceeaşi Irina Fodor, înlocuitoarea Ginei Pistol. Cea din urmă este în concediu de maternitate, după ce a născut o fetiţă, rodul iubirii cu Smiley, cântăreţul şi vedeta Pro TV.
Ce este diferit faţă de conceptul deja ştiut este faptul că emisiunea nu se va filma în România, aşa cum eram obişnuiţi, ci în Grecia. Şi nu într-o singură locaţie, ci pe insulele Lesbos, Corfu, Naxos ori Creta.
Conform informaţiilor care „au scăpat” din trustul Intact, filmările vor debuta toamna aceasta, iar emisiunea va fi difuzată abia de anul viitor. În fiecare ediţie, participanţii show-ului vor aduce în casele oamenilor câte puţin din tradiţia şi gastronomia grecească.
Vor exista mai mulţi concurenţi, ce vor fi coordonaţi de cei trei chefi deja cunoscuţi. Ce este din nou diferit este faptul că atât Bontea, cât şi Dumitrescu şi Scărlătescu se vor implica activ pentru ca echipele lor să câştige probele la care vor fi supuşi.
Chefii au ajuns deja în Grecia şi sunt pregătiţi să ia startul filmărilor: „Eu sunt obişnuit cu aventura, m-am reîmprietenit cu ea acum ceva vreme, iar dacă o combin şi cu bucătăria… cred că o să iasă ceva foarte tare! Sunt curios cum se vor descurca şi colegii mei, abia aştept să-i văd”, spune Sorin Bontea, care le aruncă în acest mod mănuşa colegilor săi.
Irina Fodor, prezentatoarea acestei emisiuni, este şi cea care a moderat finalul sezonului 9 din Chefi la cuţite. Tot ea prezintă şi cel mai nou sezon de la Antena 1, precum şi Asia Express. Fără doar şi poate că Irina Fodor este în prezent noua Gina Pistol de la Antena 1, după cum a fost angrenată în emisiunile postului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla după ce iubita lui Smiley îşi va reintra în drepturi.