Una dintre cele mai întâlnite erori ale românilor ţine de conjugarea verbului „a fi”. Din rândurile următoare veţi afla când se scrie cu un „i” şi în ce momente este imperios necesar să folosim doi de „i”.
Cea mai comună eroare gramaticală ar putea fi înlăturată cu uşurinţă dacă vă aruncaţi un ochi, chiar şi pe diagonală, pe acest text. Este simplu şi cu siguranţă nu veţi mai greşi apoi.
Doar trei situaţii sunt extrem de clare atunci când vine vorba despre scrierea cu doi de „i”. Atunci când avem forma afirmativă a unui verb la imperativ. Şi dăm un exemplu concret în acest sens pentru a fi mult mai uşor de reţinut. „Fii mai cumpătat!” sau „Fii cu băgare de seamă”.
A doua situaţie când scriem cu dublu „i” este atunci când avem un verb la modul conjunctiv, timpul prezent, la persoana a doua singular. În acest caz, atât forma negativă, cât şi forma afirmativă, se scriu cu doi de „i”.
Exemplu: „Te rog mult să nu mai fii aşa de ruşinos” şi „Să fii cinstit este o calitate”.
Al treilea şi ultimul caz este la viitorul popular, forma de vorbire, care se alcătuieşte prin ajutorul conjunctivului. În acest caz, motivul este prezenţa unei desinenţă de persoana a doua singular la forma afirmativă şi negativă.
Exemplu: „Tu o să fii bine dacă ai mai multă grijă” şi „Tu nu ai să fii niciodată asumat”.
Dacă ai în continuare dubii, atunci cel mai simplu mod pentru a evita această eroare este să conjungi verbul, iar dacă forma acestuia se va schimba, atunci este clar că trebuie să îi mai adaugi un „i” în terminaţie. Dacă forma nu se schimbă, atunci să fiţi siguri că avem în faţă cazul în care se scrie cu un singur „i”.
Prin urmare, „a fi” se scrie întotdeauna cu un singur „i”. Nu există în limba română expresia „a fii”.
