Gabriela Dinu Știri 12.03.2023 17:51

Unde se plătesc amenzile de circulaţie. Lista completă

Unde se plătesc amenzile de circulaţie. Lista completă

Achitarea amenzilor de circulaţie poate fi o corvoadă pentru cine nu ştie cum şi unde trebuie achitate acestea, în termen. Ei bine, din rândurile următoare veţi afla toţi paşii pe care îi aveţi de îndeplinit, dacă vreţi să fiţi în legalitate.

Pentru că toate amenzile de circulaţie îţi oferă posibilitatea de a achita jumătate din suma cu care ai fost sancţionat trebuie să respecţi termenul care este înscris pe amenda ta. dacă l-ai depăşit, atunci cu siguranţă va trebui să îţi achiţi întreaga sumă.

Unde se achită amenzile de circulaţie?

Amenzile diferă în funcţie de numărul de puncte de amendă cu care eşti penalizat, iar valoarea unuia este de 145 de lei. De reţinut este faptul că punctul de amendă este 10% din salariul minim pe economie, iar în 2017, acesta a fost de 125 de lei. În 2023, valoarea unui punct de amendă este de 300 de lei, având în vedere că salariul minim a crescut de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, numai că valoarea punctului de amendă a fost îngheţată pentru moment la suma de 145 de lei, conform unei ordonanţe de urgenţă emise.

După ce ne-am lămurit cu privire la punctul de amendă, să aflăm mai multe şi despre modalităţile prin care îţi ppoţi achita o sancţiune pe care ai primit-o în trafic. Cea mai mică amendă posibilă pe care o poate primi un şofer este de 290 de lei, însemnând două puncte, care ţi se şi scad şi sunt valabile 365 de zile.

Legea este foarte strictă în ceea ce priveşte amenzile, dar a devenit mai maleabilă atunci când vine vorba despre achitarea lor. Ei bine, de acum, nu mai este nevoie să stai la coadă la Trezoreria Statului ca să achiţi o amendă. Doar dacă îţi doreşti tu însă poţi apela şi la această metodă, dar există şi alte modalităţi, după cum urmează:

  • poţi achita cash la orice unitate aparţinătoare a Trezoriei, indiferend de locul în care ai comis-o şi ai luat amenda, ori de domiciliul celui care a luat amenda, la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale.
  • cash la Poşta Română, la orice ghişeu din ţară.
  • online prin intermediul platformei ghiseul.ro, pe care trebuie să îţi creezi un cont
  • poţi achita online şi prin serviciul de Internet Bankning, prin virarea sumei corespunzătoare în contul dedicat amenzilor contravenţionale.