Gabriela Dinu Știri 29.03.2022 20:00

Toți soldații români au primit acest ordin încă de la începutul războiului din Ucraina. Ce nu mai au voie să facă

Toți soldații români au primit acest ordin încă de la începutul războiului din Ucraina. Ce nu mai au voie să facă

Sunt deja 34 de zile de când Vladimir Putin a şocat întreaga lume, atacând ţara vecină, Ucraina. De peste o lună, ruşii şi ucrainenii se ucid între ei şi în ciuda discuţiilor de pace care au loc în Turcia nu se întrevede, încă, finalul.

Efectele războiului s-au resimţit în toată lumea, încă din ziua întâi. Preţurile au crescute la alimente, oamenii au început să se panicheze şi să dea iama în magazine. Ucrainenii au fugit din calea războiului şi s-au refugiat în ţările vecine, cât de departe au putut de furia lui Vladimir Putin.

Ordinul primit în secret de soldaţii români, după ce a început războiul în Ucraina

Există persoane care s-au speriat atât de tare de războiul din vecini încât şi-au făcut provizii în cazul unui eventual atac. Alţii s-au înghesuit la coadă la paşapoarte, ca să poată părăsi ţara, în cazul în care inevitabilul se va produce.

Pregătiri au fost făcute şi în Armata Română şi toţi soldaţii care sunt încorporaţi şi angajaţi în cadrul acestei instituţii au fost înştiinţaţi că nu mai au voie să părăsească unitatea din care face parte, fără să îşi consulte superiorii.

„Soldaţii români nu mai au voie să părăsească garnizoana din care fac parte, fără să-și anunțe în prealabil ofițerii sau superiorii. Asta înseamnă că dacă un militar are garnizoana în județul Constanta, nu poate pleca în Brașov, dacă nu anunță. Unii militari respectă ordinul, alții merg pe burtă și nu anunță”, ne-a dezvăluit un militar, sub protecţia anonimatului.

Curios este faptul că acest ordin nu a fost făcut în mod public şi nu se ştiu foarte multe detalii despre cum s-a organizat Armata Română în vederea unei eventuale implicări în război.

Se termină sau nu războiul Rusia – Ucraina?

Turcii găzduiesc în aceste momente negocierile de pace dintre ruşi şi ucraineni. Unul dintre intermediari este chiar afaceristul Roman Abramovich. Ambele ţări au cerinţe punctuale pentru a se restabili pacea în est. Rămâne de văzut dacă şi cum vor ajunge cele două părţi la un consens.