Gabriela Dinu Știri 27.03.2022 14:16

Roman Abramovich: CV, biografie, înălțime, familie, copii, avere, afaceri

Roman Abramovich: CV, biografie, înălțime, familie, copii, avere, afaceri

Roman Abramovich este un celebru om de afaceri din Rusia, devenit cunoscut după ce a devenit patronul echipei de fotbal Chelsea Londra, din Anglia.

Numele său real este Roman Arkadievici Abramovich şi s-a născut pe 24 octombrie 1966 la Saratov, în Rusia. Este rus, dar are dublă cetăţenie, de israelian.

Ce scrie în CV-ul lui Roman Abramovich?

Este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, pe locul al 11-lea conform Forbes şi pe locul 113 în întreaga lume. Averea lui Abramovich este estimată de specialişti la 12,9 miliarde de dolari, în urmă cu doi ani.

A fost implicat şi în politică, după ce a fost guvernatorul districtului autonom Ciukotka, o regiune mai puţin cunoscută din Rusia, în apropiere de Alaska.

Date Biografice Roman Abramovich: înălțime, greutate

Nume complet: Roman Arkadievici Abramovich
Data naşterii: 24 octombrie 1966
Locul naşterii: Saratov, în Rusia
Parteneră: a fost căsătorit cu Olga Lysova, Irina Malandina şi Dasha Zhukova
Greutate: 72 kg
Înălţime: 1,77 m

Viaţa personală a lui Roman Abramovich a fost una extrem de tumultoasă şi pe cât de multe relaţii neoficiale se spune că a avut, pe atât de multe le-a expus pe tapet. A fost căsătorit de trei ori şi are şapte copii. Cu prima soţie, Olga Lysova, a fost căsătorit în perioada 1987 – 1990, cu Irina Malandina a stat între anii 1991 şi 2007 iar din 2008 şi-a unit destinele cu Dasha Zhukova. Nici mariajul cu aceasta nu a rezistat şi au divorţat în 2018.

De numele său s-au legat multe discuţii în contextul războiului Rusia – Ucraina şi recent, Zelenski a cerut să-i fie ridicate sancţiunile primite din partea Statelor Unite ale Americii, Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Acestea l-au taxat dur pe rus din cauza războiului şi nu mai poate obţine profit din vânzarea clubului Chelsea, pe care îl deţine.

Doar că, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, tocmai a cerut să-i fie iertate „păcatele”, anunţând că Roman Abramovich se ocupă cu intermedierea discuţiilor de pace dintre Rusia şi Ucraina.

Citește și alte CV-uri ale personalităților:

Vladimir Putin
Jens Stoltenberg