Unii dintre cei mai mari criminali din istoria României ar putea fi oameni de al căror nume nu l-ai auzit vreodată, dar care au comis asemenea atrocități încât istoria a rămas pătată de „faptele” lor.
La scurt timp după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, România se confrunta cu un alt război – cel al clanurilor mafiote care făceau victime cu precădere în București. Într-o singură noapte, în Capitală fuseseră uciși 10 oameni.
Comisarul Eugen Alimănescu era cel care se ocupa de bandele care îngroziseră Bucureștiul. Astfel a ajuns pe urmele lui Gică Cioc, zis Balaurul, și ale lui Sandu Moise, poreclit Hitler din cauza mustății asemănătoare cu cea a dictatorului.
Comisarul află de la un informator unde se afla Sandu Moise în noaptea dintre ani – 1945-1946 – într-un restaurant de pe Calea Ferentarilor alături de membrii clanului său. Însă mare i-a fost surpriza comisarului care a dat peste un adevărat măcel – șeful clanului și cei care îl însoțeau zăceau într-o baltă de sânge. Printre victime se aflau și oamenii Balaurului. Se pare că totul a pornit din gelozie – Hitler îi „furase„” iubita lui Gică Cioc, aliatul său.
Numele lui era foarte cunoscut de oamenii legii și toți se temeau să îl investigheze, însă comisarul Eugen Alimănescu, cunoscut drept „spaima infractorilor”, avea să îl pună la punct. Acesta a studiat tacticile temuților criminali și a descoperit că armele folosite de aceștia erau germane. În plus, crminalii păreau a fi foarte buni țintașii. Astfel, omul legii a bănuit că infractorii sunt dezertori din armata germană, probabil din corpul Dirlewanger, corp de armata creat la cererea expresă a lui Himmler din condamnați la moarte sau la închisoare pe viață.
La sfârșitul lui 1945 comisarul avea să își îndeplinească misiunea – un gardian anunțase că în apropierea magazinului „Sora”, în miez de noapte, se află un camion suspect. Banda Argintarului voia să lovească din nou. Oamenii legii și infractorii s-au luptat și împușcat ca în filme, dar momentul culminant a fost când în mijlocul acțiunii, deodată, oprește un jeep cu însemne americane din care coboară un anumit căpitan care le cere polițiștilor să înceteze focul. Neașteptatul căpitan era chiar Argintaru, care a fost arestat imediat, fiind singurul supraviețuitor al bandei lui.
Ulterior, în timpul unei tentative de evadare, avea să moară împușcat de agenții comisarului Alimanescu.
La sfârșitul anilor ’80, un alt criminal avea să îngrozească România când, timp de câțiva ani la rând, în Buzău, în noaptea de Anul Nou, a fost ucis câte un copil. Prima victimă a fost Cerasela Diminet, un copil al străzii în vârstă de 14 ani, ucisă prin mai multe lovituri de cuțit. Trupul fetei a fost descoperit abia pe 2 ianuarie 1985 într-o centrală termică.
După lungi investigații, oamenii legii aveau să claseze dosarul. Însă criminalul a lovit din nou anul următor, tot în ziua de Anul Nou, ucigând un copil prin aceeași metodă. Indiciile arătau că ar fi vorba de același ucigaș. Faptul a fost confirmat un an mai târziu când Cosmin Gruiu, în vârstă de 14 ani, este ucis cu 24 de lovituri de cuțit.
Abia în 1988, calvarul avea să se termine. Autoritățile au supravegheat punctele de intrare în oraș și au dat de urma unui suspect, Grigore, un țăran analfabet dintr-o comună din Buzău. Însă în momentul arestării apucase să mai facă o victimă, o fată în vârstă de 13 ani.
Ulterior, criminalul a fost condamnat la moarte și a fost executat pe 11 iunie 1988, fiind penultima executare din timpul regimului Ceaușescu.
Citește și: Cele mai bune 5 filme de comedie din toate timpurile. Te poți uita și de 10 ori la ele
În România anilor ’70 întregul masacru făcut de acesta a fost mușamalizat de autoritățile comuniste iar cazul lui abia să ajungă în atenția oamenilor abia în anul 2002, când polițiștii ieșeni au făcut o razie în canalele aflate în apropierea Institutului Agronomic în care l-au descoperit pe criminalul uitat de lume.
La începutul anilor ’70, șoferul de autobuz și-a găsit familia – soția și cei trei copii – măcelărită și casa incendiată și s-a hotărât să își facă singur dreptate. Auzise că cei vinovați ar face parte dintr-o șatră aflată în apropierea satului în care locuia și s-a decis să se răzbune. A intrat cu camionul în corturi, făcând 24 de victime, printre care mai multe femei și copii.
Bărbatul a primit la momentul respectiv pedeapsa cu închisoarea pe viață.
Un alt criminal din Ferentari care a înspăimântat Bucureștiul a fost prins de același comisar, însă la Oradea.
Totul a pornit de la teroare pe care o băgase comisarul în infractori, astfel că mulți alegeau să părăsească Capitala și să își continue „cariera” în alte orașe ale țării. Acesta este și cazul lui Nicolae Purecică, poreclit Nae Chioru.
Deși era căutat la nivel național pentru crime, jafuri și tâlhării, ajunge la Oradea unde omoară mai mulți oameni. Pe urmele lui pornește comisarul Alimănescu care reușește să destructureze alături de polițiștii orădeni alte două bande care „se „mutaseră” în oraș. Totuși, crimele continuau. Studiind cazul, comisarul își dă seama profilul victimelor – omul care călătorea la Oradea cu trenul pentru a face afaceri. Astfel, omul legii urmează traseul oamenilor uciși și îl descoperă în tren chiar pe criminal pe care îl urmărește până în oraș, unde îl omoară.
Este considerat unul dintre cei mai sângeroși criminali din istoria României și se pare că ar fi vinovat de cel puțin 20 de crime, majoritatea victimelor sale fiind brutari. Acesta acționase în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, însă ulterior a fost închis.
Totuși, reușește cumva să evadeze și să se angajeze drept ajutor de brutar în Slatina. Comisarul Alimănescu reușește să îi dea de urmă și să îl imobilizeze împreună cu echipa lui. Asupra ucigașului a fost găsit un cuțit, probabil arma cu care voia să își omoare angajatorul.
Majoritatea oamenilor știu expresia „ca Berilă”, însă nu știu de unde provine. Se pare că temutul criminal de brutari este cel de la care a pornit – expresia desemnând acel individ care încearcă să îngrozească sau să braveze cu fapte demne de dispreț.
A fost găsit vinovat de trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, șase tentative de omor, cinci violuri, o tentativă de viol și mai multe furturi și tâlhării. Cazul acestuia începe pe 5 martie 1971, când a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei tinere femei.
La doar o lună după, autoritățile constată că s-a mai comis o crimă aproape identică în Sectorul 4 al Capitalei. Însă modul de operare era asemănător și cu cel din alte două crime cu autor necunoscut care fuseseră comise în 1970.
Cazul lui Ion Rîmaru avea să plaseze România pe hartă în ceea ce privește modul de investigare – a fost reconstituit, în premieră mondială portretul robot, al criminalului numai după amprentele dentare. De asemenea, sute de persoane au fost interogate și ținute sub observație în timpul anchetei.
Totuși, ucigașul a fost prins din propria greșeală – lângă corpul ultimei victime a fost găsită o adeverință medicală. Ulterior, Ion Rîmaru a fost arestat în căminul studențesc al Facultății de Medicină Veterinară, acolo unde era student în anul 3. După mai multe ore de interogatorii, criminalul își recunoaște faptele.
Ucigașul a fost executat pe 23 septembrie 1971 în curtea penitenciarului Jilava iar ultimele lui cuvinte ar fi fost „Chemați-l pe tata. El este de vină”.
În anul 1944, o serie de crime a înspăimântat Bucureștiul – cinci femei fuseseră ucise cu bestialitate. Criminalul nu a fost găsit la momentul respectiv, întrucât se pare că nu avea antecedente penale.
Abia la zeci de ani după, misterul avea să fie deslușit. În perioada crimelor lui Ion Rîmaru, au fost descoperite amprente care corespundeau cu cele ale criminalului din 1944. Chiar și modul de operare era aproape identic. Însă, mai avea să treacă un an până când oamenii legii puneau lucrurile cap la cap – la un an de la execuția lui Ion Rîmaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicină Legală era adus cadavrul unui bărbat care părea să fi căzut din tren.
După ce autoritățile au analizat amprentele, au constat că sunt aceleași cu cele ale criminalului din 1944. Prin urmare, bărbatul adus la Institutul de Medicină Legală era Florea Rîmaru, tatăl lui Ion Rîmaru.
Odioasele crime ale ieșeanului au ieșit la iveală în anul 1935, când un bărbat primelte o vizită de la o cunoștință care venise cu câinele. Animalul, simțind că ceva nu este în regulă, a început să se agite și să zgârie podeaua casei.
Proprietarul, indignat de insistența câinelui, a săpat sub podea și a descoperit 6 cadavre îngropate la mică adâncime. Toate victimele aveau urme de lovituri cu un corp contondent și se părea că fuseseră ucise cu bestialialitate.
Însă cazul a fost rezolvat rapid deoarece fostul proprietar al imobilului, basarabeanul Vasile Tcaciuc, se afla deja în arestul poliției după ce fusese găsit vinovat pentru mai multe jafuri și tâlhării. Inițial, ucigașul nu a vrut să își recunoască faptele, dar, după ce a fost confruntat cu două dintre fostele lui iubite, a recunoscut odioasele crime. Totuși, se pare că într-o perioadă de cinci ani bărbatul comisese 26 de crime, una dintre victime fiind un un copil.
Criminalul și-a găsit sfârșitul într-o reconstituire a uneia dintre crime când ar fi încercat să fugă și a fost împușcat de cei care îl păzeau.
Cazul ei este cu adevărat fascinant – nimeni nu știe cu certitudine când s-a născut și care este numele ei real, însă se crede că tatăl ei a fost un om de afaceri ungur și o tânără din România. Unii cred că anul nașterii ei este 1903, alții că ar fi unul de la sfârșitul secolului XIX, însă primii 13 ani din viață i-a trăit în București.
Ulterior, este mutată de tatăl ei în Berkerekul, oraș din fosta Iugoslavie, unde acesta avea o moșie. În timpul adolescenței, Vera devine una dintre cele mai cunoscute persoane din zonă din cauza aventurilor pe care le are și a scandalurilor în care este implicată.
Totuși, se liniștește când își cunoaște primul soț alături de care are un copil, pe Lorenzo. Însă la nici un an de la căsătorie, soțul ei, Karl Schick, un influent bancher austriac, dispare fără urmă, însă femeia susține că ar fi părăsit-o. La scurt timp după, Vera se căsătorește din nou, cu Joseph Renczi, un important om de afaceri sârb. Însă și acesta dispare în mod misterios iar Vera își reia escapadele amoroase.
Soția unuia dintre bărbații care au ajuns în patul Verei avea să fie cea care să îi strice „rutina”. Aceasta a apelat la autorități în încercarea de a-și găsi partenerul. Oamenii legii au inspectat casa Verei iar în subsolul casei au gpsit un adevărat cimitir – 35 de sicrie de zinc – paturile veșnice ale tuturor amanților pe care îi avusese proprietara casei. Văduva neagră își omorâse toate victimele prin otrăvirea cu arsenic.
Una dintre victime fusese chiar fiul ei, Lorenzo, care îi aflase secretul macabru. Vera avea să moară într-o închisoare de maximă securitate din cauza unei hemoragii cerebrale.
