Gabriela Dinu Știri 02.01.2023 14:35

Rețetă de vin fiert cu mirodenii, cu sau fără scorțișoară

Rețetă de vin fiert cu mirodenii, cu sau fără scorțișoară

Există numeroase reţete pentru vinul fiert, cu sau fără mirodenii ori fructe. Cea mai celebră este, de departe, cea a bucătarului Jamie Oliver, însă depinde doar de tine sau de oaspeţii tăi care reţetă îţi va face cu ochiul.

În România, nu există Crăciun sau Revelion dacă în casă nu miroase a portocale, prăjituri, cozonac, scorţişoară sau vin fiert, ori ţuică fiartă. Tradiţiile se ţin şi pe vreme de pandemie, iar bucătăresele se luptă şi anul acesta să facă totul impecabil.

Reţeta de vin fiert a lui Jamie Oliver

Celebrul bucătar din Marea Britanie are o reţetă pentru tot. La fel are şi pentru vinul fiert cu mirodenii, care este un deliciu, pe cuvânt! Ai nevoie de puţină răbdare şi câteva ingrediente, apoi îţi vei umple casa cu miros de sărbători de iarnă, natural. Aşadar, ai nevoie de două clementine, o lămâie normală şi o lămâie verde, 200 de grame de zahăr pudră, un băţ de scorţişoară şi 6 cuişoare, 3 frunze de dafin, 1 nucşoară rasă, 1 păstaie de vanilie, 2 bucăţi de anason stelat şi 2 sticle de vin roşu. Recomandarea bucătarului este aceea de a folosi vin Chianti, însă dacă nu găsiţi este potrivit orice vin de culoare roşie.

Se pune zahărul într-o oală mare, la foc de intensitate medie, clementinele şi lămâile se decojesc în bucăţi mari, iar cojile se pun în oală, după care adăugăm şi zeama lor stoarsă şi sucul celor două clementine. La scurt timp se pun şi cuişoarele, frunzele de dafin, o parte din nucşoară şi scorţişoara, iar păstaia de vanilie se taie în două jumătăţi şi se pune în oală. Următorul pas este acela de a adăuga vin peste tot amestecul, însă atât cât să acopere tot ce aveţi în oală.

Reţetă vin fiert de Crăciun, fără mirodenii

Se ţine amestecul la foc mic, până când zahărul s-a dizolvat şi vinul începe se fiarbă. Secretul acestei reţete este acela că ce se găteşte pe foc este siropul care se va pune în vin, nu se amestecă de la bun început totul pentru că alcoolul se va evapora. Astfel, după ce siropul s-a îngroşat, se pune şi anasonul şi restul de vin, iar după 5 minute după ce totul s-a omogenizat este bun de servit.

În cazul în care nu sunteţi fanul mirodeniilor, însă vă place foarte mult vinul fiert, puteţi păstra proporţiile din reţeta de mai sus privind vinul şi zahărul şi veţi adăuga exact ce vă place, clementine, portocale, sau chiar mere.