Gabriela Dinu Retete 22.01.2023 16:32

Rețetă de saramură de Crap: ingrediente, mod de preparare, produse proaspete

Rețetă de saramură de Crap: ingrediente, mod de preparare, produse proaspete

Una dintre cele mai apreciate reţete pentru peşte este cu siguranţă saramura. Se găteşte în orice moment al anului, iar acum, după sărbătorile de iarnă, când toată lumea a consumat mâncare grasă, constituită în mare parte din carne de porc, peştele este soluţia perfectă pentru o masă uşoară şi delicioasă.

Dacă doreşti o saramură de crap, în rândurile de mai jos vei învăţa cum să o găteşti simplu şi cu produse proaspete, pentru o masă copioasă. Pentru această reţetă, ai nevoie de un crap care să cântărească undeva la un kilogram, 4 roşii mari, 3 ardei graşi, 1 sau 2 ardei uiţi, depinde cât de picant vă place să mâncaţi, 6 căţei de usturoi, 1 ramură de rozmarin, 2-3 ramuri de cimbru, o legăturp de pătrunjel, câteva boabe de piper, sare după gust şi două linguri de ulei.

Mod de preparare saramură de crap

Peştele se curăţă bine şi se spală, apoi se crestează în câteva locuri pe spate. S dă cu sare pe o parte şi pe cealaltă, apoi îl punem la grătar, ori pe o tablă pe care aţi presărat în prealabil sare grunjoasă. Se frige bine pe ambele părţi şi pe acelaşi loc în care gătim peştele, fie pe acea tablă, se pun şi roşiile, ardeiul gras şi cel iute. După ce peştele este bine gătit, se pune într-un vas termorezistent. În acelaşi timp, se pregăteşte saramura.

Pui apă cu sare la fiert, în care adaugi ulei, usturoi, pătrunjelul tocat şi piperul şi după ce fierb se pun şi legumele fripte. Se lasă la fiert timp de 3-4 minute şi se toarnă totul peste peşte. Ţineţi contă că saramura trebuie să fie suficientă cât să acopere peştele.

Se pune vasul termorezistent la cuptor şi se ţine timp de 10-15 minute, la o temperatură de 200 de grade pentru ca toate aromele să se întrepătrundă. După ce este totul gata, se pune pătrunjel verde tocat mărunt şi se serveşte cu mămăligă fierbinte.