Gabriela Dinu Știri 29.04.2021 08:34

Programul complet al magazinelor Mega Image de 1 Mai și de Paște

Programul complet al magazinelor Mega Image de 1 Mai și de Paște

Magazinele din România vor funcţiona după un program diferit înaintea Paştelui. Aşadar, dacă doriţi să vă faceţi cumpărăturile de la Mega Image pe ultima sută de metri, consultaţi orarul de funcţionare.

Conform noilor decizii de la Guvern, reprezentanţii Mega Image au anunţat că se vor conforma şi vor ţine magazinele deschise după programul impus. Rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut sub 3,5 la sută în Bucureşti, iar restricţiile de circulaţie au fost domolite.

Programul complet al magazinelor Mega Image de 1 Mai și de Paște

La fel s-a întâmplat şi în multe alte zone din ţară, dar există în continuare şi multe alte localităţi în carantină. De aceea, trebuie să consultaţi cu atenţie programul de funcţionare din următoarele rânduri, pentru a nu da chix.

Şi de Florii, toţi operatorii economici au avut parte de un program diferit. Iar la fel se întâmplă şi acum, de 1 Mai şi în prima zi de Paşte.

Pe 29 aprilie, în funcţie de rata de incidenţă a localităţilor în care se află magazinele Mega Image, acestea se pot deschide de la ora 6:00, 7:00, ori 8:00. În cazul în care localitatea se află în carantină, atunci toate magazinele se vor închide de la ora 18:00. În caz contrar, vor fi deschise până la ora 21:00.

Vineri, 30 aprilie, magazinele Mega Image vor fi deschise la una dintre orele menţionate anterior, în funcţie de incidenţă şi se vor închide la ora 20:00. Pe 1 mai, acestea vor funcţiona după acelaşi program, iar duminică, 2 mai, toate magazinele din România vor fi închise. Este prima zi de Paşte şi în această dată majoritatea magazinelor îşi închid porţile.

Luni, 3 mai, magazinele se redeschid de la ora 8:00 şi se vor închide în funcţie de scenariul din care fac parte. Şi programul de livrare sau ridicare din magazin va fi afectat de modificarea orarului de Paşte.

Astfel, pe data de 2 mai, niciun magazin Mega Image nu va face livrări şi nici posibilitatea de ridicare nu există căci toate magazinele vor fi închise.