Ioana Filipescu Știri 24.12.2022 15:35

Patronul Lidl și Kaufland este una și aceeași persoană. Cine este Dieter Schwarz și ce avere are

Patronul Lidl și Kaufland este una și aceeași persoană. Cine este Dieter Schwarz și ce avere are

Deși are avere de peste 22,6 miliarde de dolari, omul din spatele Lidl și Kaufland este un mister pentru multă lume. Poziționat de Forbes pe locul 38 în topul celor mai bogați oameni ai lumii, Dieter Schwarz a preferat să rămână discret în ceea ce privește viața sa personală.  În ciuda bogăției sale, miliardarul este o persoană care s-a ferit mult timp de ochii presei. 

Miliardarul din spatele Lidl și Kaufland

Dieter Schwarz este un miliardar de origine germană, deținător al grupului Schwarz și CEO al Lidl și Kaufland. A preluat afacerea familiei de la tatăl său, cofondator al grupului Schwarz-Gruppe (sau Lidl & Schwarz), înființat în 1930.

Dieter Schwarz a deschis primul său magazin Lidl in Ludwigshafen, în 1973, însă a preluat frâiele afacerii în 1977, atunci când tatăl său a decedat. Atunci, lanțul cuprindea deja 33 de magazine și a creat un adevărat impreiu pe piața de retail.

După șapte ani, a deschis și primul Kaufland, moment în care a decis să se extindă  și în Europa. Franța a fost a doua țară, după Germania, care a avut un magazin Lidl. Se întâmpla în 1984.

Dieter Schwarz

Citește și: Top 10 cei mai bogați oameni din lume. Ce afaceri au aceștia și ce averi au

Misterele din jurul lui Dieter Schwarz

Deși este unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii, patronul Kaufland și Lidl a rămas departe de lumina reflectoarelor. Lipsa sa din spațiul public a dat naștere multor legende.

“Este un adevărat mister, trăiește în afara opiniei publice, evită orice fel de publicitate. Sunt cunoscute extrem de puține lucruri despre el și puțini oameni din cercul lui de apropiați îndrăznesc să vorbească cu presa”, se arată în documentarul despre viața lui Dieter Schwarz, Die Lidl-Story.

Se pare că discreția lui Dieter Schwarz s-ar baza pe seama răpirilor din anii ’70, din Germania, atunci când fondatorul Aldi, Theo Albrecht, unul dintre rivalii săi, a fost ținut ostatic trei săptămâni. Răpitorii au cerut șapte milioane de mărci nemțești pentru a-l elibera.

Și moștenitorul afacerii Dr. Oetker, Richard Oetker, a fost și el răpit și torturat cu electrosocuri, astfel că nu ar fi exclus ca aceste întâmplări să-l fi făcut pe Dieter Schwarz să ia această decizie, mai ales că și el a primit amenințări de-a lungul timpului.

Dieter Schwarz este căsătorit din 1963 și are două fete. Deși nu există prea multe detalii privind viața lui privată, omul de afaceri este cunoscut pentru actele sale caritabile.

În 2008-2010, acesta a donat 70 de milioane de euro pentru construcţia unui centru ştiinţific și a unui campus universitar în oraşul său natal.

Lidl și Klaufland au dat lovitura pe piața românească
FOTOMONTALidl și Klaufland au dat lovitura pe piața româneascăGE: Lidl und Kaufland Logos *** PHOTOMONTAGE Lidl and Kaufland logos

Lidl și Klaufland au dat lovitura pe piața românească

Cifrele arată succesul pe care Dieter Schwarz îl are în afaceri. În România, magazinele Kaufland și Lidl au o pondere în totalul comerțului modern din România de 30,5%.

Anul trecut, cele două lanțuri de magazine au avut împreună vânzări de 18,6 miliarde de lei, potrivit capital.ro.

Grupul Schwarz se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1 300 magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România.