>
Florile de primăvară au răsărit deja. Ghioceii şi-au făcut apariţia la început timid, de sub zăpadă, apoi au înflorit în numeroase cuiburi. În acest anotimp, natura se trezeşte la viaţă şi cele mai frumoase flori răsar doar primăvara.
Există numeroase plante care înfloresc doar primăvara. Sunt şi tufe care în această perioadă a anului înfloresc cum nu se poate mai frumos, iar acestea sunt Aubrieta, Aurinia saxatilis, Bergenia şi Aconitum.
Florile de grădină, recunoscute peste tot că răsar doar îîn această perioadă, sunt zambilele, narcisele, ghioceii, lalelele, brânduşele sau viorelele.
Tot acum înfloresc şi arbuştii, iar parcurile se înverzesc şi prind culoare. Magnolia, Liliacul, Camelia, Spiraea, Forsythia, Corylopsis, Chaenomeles, ori Ribes sanguineum.
Dacă anumite plante din cele menţionate mai sus pot fi cultivate atât în grădini, cât şi în ghivece, pentru balcon, doar primăvara, ei bine următoarele flori apar doar vara: Brumărele, Delphinium, Echinacea, ce are efecte terapeutice, Gălbenele, Petunie, Panseluțe, Alcea, Nalbă, Erysimum.
Persoanele pasionate de grădinărit ştiu că dacă vor să aibă flori care să înflorească pe timpul verii trebuie să le planteze încă din primăvară. Atunci când este plantată o floare, şi solul trebuie pregătit. Florile de vară, care se plantează primăvara cu succes, sunt Panseluţele, Violetele, Anemonele, Canna, Daliile.
Dar trebuie reţinut faptul că acestea nu se pun în pământ după ureche, ci doar după ce solul începe să se încplzească, iar specialiştii spun că temperatura perfectă este de 13 grade celsius. Tot ce este sub ar putea face ca bulbii pe care îi plantaţi să îngheţe sau să se strice.
Apoi intervine îngrijirea plantelor, pe care trebuie să o faceţi în mod regulat, ţinând cont de câteva reguli. De exemplu, atunci când vreţi să udaţi o floare, trebuie să o faceţi în prima parte a zilei, cel mai bine ar fi dimineaţa, niciodată seara sau după asfinţit.