Dacian Cioloș, copreședintele USR-PLUS, a făcut un anunț neașteptat pe pagina sa de Facebook privind pensiile speciale, despre care spune că trebuie eliminate de urgență.
Una dintre prioritățile Alianței de guvernare este eliminarea pensiilor speciale pentru demnitari și pentru „categoriile la care nu se justifică această excepție de la contributivitate”.
Acesta a publicat un mesaj pe Facebook în care prezintă punctele centrale ale „reformelor” liderilor de Guvernare pe care românii care i-au votat le așteaptă. Acesta susține că este nevoie de „un calendar clar cu urgentarea eliminării pensiilor speciale pentru demnitari și pentru categoriile la care nu se justifică această excepție de la contributivitate”.
Totodată, Dacian Cioloș susține că printre prioritățile Guvernului se numără și „repararea legilor justiției măcelărite de PSD”, dar și „înființarea unei comisii de cod electoral pentru a unifica legislația într-un singur act care să prevadă alegerea primarilor în două tururi, scăderea numărului de parlamentari, evaluarea mărimii și distribuției subvenției pentru partide, vot prin corespondență simplificat”.
În timp ce USR-PLUS cere eliminarea totală a pensiilor speciale, liberalii susțin eliminarea treptata a acestora. Cele ale parlamentarilor vor fi primele eliminate, prin modificarea Statutului senatorilor și deputaților. Ludovic Orban a precizat că odată cu modificarea legii pensiilor vor fi modificate mai apoi și celelalte pensii speciale.
„Am discutat doar despre statutul deputaților și senatorilor pentru a desființa aceste pensii speciale ale parlamentarilor. Odată cu îmbunătățirea legislație în domeniul pensiilor vom viza și reglementările privitoare la pensiile speciale”, a declarat Orban, după ședința conducerii PNL, potrivit Digi24.
Citește și: Ce pensie are Ion Iliescu după trei mandate ca președinte
Problema pensiilor speciale a fost intens dezbătută după ce ministrul Muncii, Raluca Turcan, a dezvăluit că în România există în prezent pensionari care câștigă peste 78.000 de lei pe lună, în timp ce 900.000 de români au venituri de 800 de lei lunar.
Aceasta a subliniat că își dorește ca în mandatul său să dispară aceste inegalități uriașe din sistemul de pensii.
„Un element la care ţin şi care va defini mandatul meu de ministru al Muncii este acela al echităţii în sistemul de pensii. Pentru că eu nu pot să tolerez şi nici nu pot să dorm bine noaptea în condiţiile în care în momentul de faţă în România există pensionari care câştigă 78.634 de lei pe lună, în condiţiile în care contributivitatea ar acoperi o pensie de 5.205 lei, iar 73.429 reprezintă criterii favorizante din legile făcute de PSD în Parlament, nu de altcineva”, a declarat Raluca Turcan.
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice