>
Chiar dacă furtul automobilelor a mai scăzut în ultimii ani în România, asta nu înseamnă că au dispărut și hoții. Ci doar că aceștia s-au reorientat către piese mai mici, dar valoroase. Oglinzile rămân cele mai furate elemente ale unei mașini, dar mai există și un alt obiect care a prins cerere mare în lumea hoților.
Este vorba despre catalizatorul auto! Acea piesă care se ocupă cu eliminarea gazelor nocive pe care le scoate o mașină conține cantități importante de metale prețioase.
În interiorul unui catalizator se pot găsi grame de platină, paladiu sau rhodiu, folosite de constructorii auto pentru a împiedica autoturismul să polueze în exces aerul. Specialiștii confirmă că un catalizator poate avea maximum 10 grame de metale prețioase, cantitate suficientă pentru a le face cu ochiul hoților.
Cele mai căutate mașini sunt cele care nu au scut de protecție. În acest caz, hoții, care lucrează de regulă în echipă de 3, ridică rapid mașina pe cric și scot catalizatorul în maximum 60 de secunde.
O statistică îngrijorătoare efectuată acum câțiva ani arăta că în București se fură un catalizator la aproximativ 10 minute. E nevoie doar de un clește de tăiat țevile pentru ca hoții să te lase fără catalizator. Mărcile Peugeot 406, câteva modele de Volkswagen și Citroen Xsara au fost printre preferatele hoților, semn că modelele de catalizatoare de pe aceste mașini conțin grame importante de metale prețioase.
Imediat după ce acestea sunt desfăcute și se obține prada mult dorită, hoții vor scăpa rapid de metale. Dacă au noroc de grame de platină, atunci pot obține aproape 500 de lei, în schimb ce alte metale prețioase găsite în catalizator pot aduce și ele în jur de 2-300 lei. Practic, hoții obțin minimum 700 lei pentru un catalizator ”subtilizat” într-un singur minut.
Pentru a le îngreuna munca hoților, este de preferat să evitați parcarea pe borduri cu doar două roți. Dacă mașina are un unghi ridicat, hoții se pot strecura mai ușor sub automobil, fără cric. Dacă reușiți să parcați pe locuri plate, atunci vor avea nevoie de cric și ceva mai mult timp pentru a fura catalizatorul.