Ochiul albastru din sticlă este prezent într-o mulţime de obiecte, bijuterii şi decoraţiuni. I se spune şi „Ochiul Rău”, dar şi „Ochiul Norocului” şi în rândurile următoare vom afla şi de ce.
Această contradicţie de termeni privind ochiul turcesc a survenit din cauza faptului că semnificaţia străveche a acestei mici amulete s-a pierdut în timp. Este întânlit cu precădere în Turcia, dar originea lui este muuult mai înaintată. Mai exact, provine din Antichitatea elenă, acolo unde era considerat a fi un simbol al mândriei.
Şi aici se aplica regula cu a doua faţă a simbolismului, căci cine purta acest ochi de sticlă pentru a-şi afişa statulul pe care îl aveau se spunea că atrăgeau astfel mânia zeilor asupra lor, căci i-ar fi sfidat în acest mod.
La turci, acest ochi pictat în nuanţele senine de albastru are o misiune aparte, aceea de a proteja muritorii de spiritele rele. De aceea toate femeile din Turcia îşi cumpără bijuterii cu acest simbol. În turism este extrem de promovat şi, odată cu trecerea timpului, acest ochi albastru turcesc a fost inoculat şi în decoraţiuni, cadouri şi alte suveniruri.
Turcii au obiceiul de a agăţa în copaci (după cum se vede şi în fotografia reprezentativă a acestui articol) sau chiar în faţa caselor. Superstiţioşii sunt de părere că aşa vor fi apăraţi de spiritele rele.
Conform credinţei vechilor indieni, ochiul era principala sursă a energiei organismului şi trebuia protejat cu orice preţ. Prin ochiul albastru aveau parte de protecţie împotriva duşmanilor, a invidiei şi a urăcioşilor şi sentimentelor de aversiune.
Şi românii au început să adopte acest ochi „rău” sau al „norocului”, transformându-l în cel al deochiului. Mai exact, sunt multe persoane care cred în deochi şi descântec, iar aceast simbol pe o simplă bijuterie te-ar feri de cele rele.
