Ioana Filipescu Vedete 12.01.2023 19:36

Dan Bittman: CV, varsta, biografie, inaltime, iubite, familie, surse de venit

Dan Bittman: CV, varsta, biografie, inaltime, iubite, familie, surse de venit

Dan Bittman este un cântăreț, compozitor, actor și prezentator de televiziune, dar celebru a ajuns încă de la o vârstă fragedă, fiind solistul vocal al formației Holograf, din anul 1985. A cochetat, ceva mai târziu, și cu televiziunea. A prezentat emisiuni, printre primele fiind emisiunea-concurs Bravo Bravissimo și Dănutz SRL, ambele difuzate de TVR 1.

S-a intersectat chiar și cu politica, însă pentru scurt timp. În 2010, era desemnat consilier la Ministerul de Finanțe al României, însă a demisionat rapid.

Dan Bittman biografie: vârstă, înălțime

Nume complet: Dan Bittman

Data nașterii: 29 martie 1962

Locul nașterii: București

Vârsta: 60 de ani

Înălțime: 1,78 m

Dan Bittman, căsnicie de 25 de ani și trei copii

Nu mai puțin de 25 de ani a durat căsnicia lui Dan Bittman cu Liliana Ștefan, mama celor trei băieți ai lui, Alexandru, Patrick și Mark Nicolas. Deși s-au dus pe drumuri separate, solistul de la Holograf a rămas într-o relație foarte bună cu Liliana. De altfel, are numai cuvinde de laudă pentru femeia care i-a fost soție atâta vreme.

„Liliana, mama copiilor mei. Ea a fost femeia pentru care am și făcut copiii. Am stat de vorbă și ne-am sfătuit. Am zis să facem un copil și, uite, am făcut trei. Până să ne despărțim, am stat vreo 29 de ani cât de cât împreună. Am făcut multe împreună. Ea a fost echilibrul. Dacă nu ai o femeie de genul ei, nu poți să duci o lucrare atât de mare.

Este o femeie deosebită. Am spus întotdeauna și am să spun întotdeauna. De obicei, după ce se termină ceva, toți încep să vorbească unii despre alții, eu nu. Ea, în continuare, este pilonul educației copiilor mei. Dacă și astăzi copiii mei sunt așa cum sunt, se întâmplă datorită educației extraordinare și a răbdării ei, mai ales că eu eram mai tot timpul plecat”,  a declarat Dan Bittman, potrivit libertatea.ro.

Dan Bittman a avut iubite celebre ca el

Dan Bittman este un adevărat crai chiar și acum, când a bifat borna 60 a anilor. A fost înconjurat de numai de frumuseți, mai mult, și celebre.

Ce iubite a avut, de-a lungul timpului, solistul de la Holograf? Să începem cu Mihaela Rădulescu! “Ne-am sedus reciproc. A fost suficient să ne întâlnim o singură dată şi să ştim că ne vom mai întâlni şi vom fi împreună peste un timp. Pe Mihaela nu poate s-o ţină nimeni în frâu!”, spunea Bittman.

Au urmat Tania Budi, Alina Chivulescu, Monica Bârlădeanu, Nadine, Alexandra Dinu, Roxana Blagu, fostă membră a trupei Trident, Sorana, Monica Odagiu sau mezzosoprana Andreea Ilie.

Dan Bittman a investit 750.000 de euro

Dan Bittman a investit, în urmă cu un an și jumătate, banii strânși în urma tuturor concertelor, evenimentelor și proiectelor TV în construirea unui parc nautic pe lacul lui, lângă București. Dacă inițial balta era destinată pescuitului sportiv, acum, a devenit spațiu de agrement ce include și restaurant și hotel.

”Am vrut să schimb structura lacului. Asta pentru că în zonă toată lumea are pescuit sportiv, piscină. Eu am vrut să merg pe sport. În drum spre mare, cei care doresc se pot opri aici, fac ce le place. E un fel de resort, în care lumea să vină să se simtă bine. Avem și terasă, și locuri de cazare, și teren de fotbal”, a declarat Dan Bittman.