Gabriela Dinu Știri 14.02.2022 12:22

Costi Ioniță: CV, vârstă, înălțime, venituri, afaceri, familie, soție

Costi Ioniță: CV, vârstă, înălțime, venituri, afaceri, familie, soție

Costi Ioniţă este un cântăreţ din România, celebru compozitor şi producător muzical. Profesia sa de bază nu are nicio legătură cu muzica, însă, ci este medic stomatolog.

S-a născut pe 14 ianuarie 1978 la Constanţa şi a început să cânte pe când avea doar 6 ani, după ce părinţii au decis să-l ducă la Clubul pionierilor din Constanţa. Pe când avea doar 12 ani, Costi Ioniţă a fost cooptat în taraful clubului Constanţa de către profesorul Ion Rădulescu. Un an mai târziu, mergea într-un turneu de excepţie din Franţa.

Ce studii are Costi Ioniţă?

Muzica a fost prima lui dragoste, urmând cursurile Şcolii de Muzică din Constanţa, acolo unde a învăţat percuţie şi pian, iar la Şcoala Populară de Arte din acelaşi oraş s-a specializat pe acordeon şi canto. A făcut Liceul de Informatică Ovidius, iar acolo şi-a înfiinţat propria formaţie, Agartha, care cânta muzică rock. După ceva timp, a format trupa Valahia, alături de Dorin Topală şi Laura Mihăilă, o soprană din Constanţa.

L-au descoperit şi pe Mihai Trăistariu, iar acesta a intrat în formaţie, după ce Laura îşi vedea de drum. Au avut multe piese devenite celebre şi apreciate de mulţi, una dintre ele fiind „Banii şi fetele”, care le stârneşte nostalgii multora în prezent.

A ieşit din trupă câţiva ani mai târziu, iar Dorin şi Mihai şi-au continuat cariera în Valahia, în timp ce el şi-a construit un nume solo. S-a specializat ca impresar şi a descoperit nume grele existente şi în prezent în industria muzicală autohtonă, precum trupele Exotiv, Blondy, Sexxy, Andra Măruţă şi multe altele. A avut colaborări cu Andrea, o frumoasă cântăreaţă din Bulgaria, dar şi cu renumiţii Sean Paul, Shaggy şi Bob Sinclair.

Date Biografice Costi Ioniţă: înălțime, greutate

Nume complet: Costi Ioniţă
Data naşterii: 14 ianuarie 1978
Locul naşterii: Constanţa, Bucureşti
Parteneră: Antonia
Greutate: 80 kg
Înălţime: 1,78 m

În 2012 a atins apogeul carierei sale de compozitor, după ce a fost nominalizat la premiile Grammy pentru melodia cântată de Shaggy şi Kat DeLuna, denumită Dame.

Nu i-a plăcut să-şi expună viaţa personală. Se ştie de el doar că se iubeşte de mai mulţi ani cu Antonia, o tânără de origini străine.

Nici despre averea lui nu se ştiu foarte multe, dar e cert un lucru: se ridică la cote uriaşe, căci artiştii cu care colaborează de ceva timp ajung instant pe primul loc în trendingul YouTube-ului românesc. Vorbim despre Jador, Loredana Groza, Florin Salam, Betty Salam, Ruby, Vali Vijelie, Adrian Minune, Baboiaş şi mulţi alţii.

Citește și alte CV-uri care te-ar putea interesa:

Carmen Brumă
Robert Ionescu