>
Turul al doilea de la Roland Garros a venit cu o surpriză pentru români. Simona Halep (2 WTA) și Irina Begu (72 WTA) se vor înfrunta miercuri, în turul secund al turneului de Grand Slam din Franța.
Simona Halep a trecut în runda inaugurală a French Open de Sara Sorribes Tormo (70 WTA) în minimum de seturi, 6-4, 6-0, în timp ce Irina Begu s-a calificat în turul doi datorită victoriei cu Jil Teichmann (54 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-3.
Potrivit organizatorilor, partida dintre Halep și Begu va fi a treia de pe arena „Suzanne Lenglen”, ceea ce înseamnă că meciul va începe după ora 16.00. Meciul dintre cele două românce va putea fi urmărit în direct pe Eurosport.
Irina Begu a declarat că este conștientă că partida împotriva Simonei Halep va fi una grea, însă are încredere că va face un meci bun.
„Cu siguranță va fi un meci greu, așa cum au fost toate cu Simona. Însă, în același timp, știu că nu am absolut nimic de pierdut. Îmi place să joc împotriva ei și sper să fac un meci bun” – Irina Begu, citată de eurosport.ro.
Site-ul oficial al WTA reține șapte meciuri directe între Halep și Begu. De fiecare dată câștig de cauză a avut Simona.
Citește și: Trei sporturi pentru creșterea în înălțime
La rândul ei, Simona Halep a declarat că va fi un duel dificil, mai ales că cele două sunt prietene.
„Mental este dificil să joci cu cineva din aceeași țară, dar atunci când intru pe teren totul se schimbă. Cu Irina e mai dificil pentru că suntem prietene, este o persoană deosebită. Sper să facem un meci frumos, ca de fiecare dată”, a declarat Simona Halep.
Chiar dacă au mai jucat în alte șapte ocazii în circuitul WTA, meciul de la Paris va consemna prima confruntare directă dintre cele două sportive pe tabloul principal de simplu al unui turneu de Grand Slam.