>
Există numeroase metode prin care îţi poţi curăţa acasă la tine bijuteriile din materiale preţioase şi semipreţioase. Indiferent că sunt din aur galben, aur alb, argint sau bronz, acestea pot deveni impecabile şi fără să le duci în magazinele de specialitate.
Odată cu trecerea timpului, bijuteriile capătă acea patină, culoarea lor devine ştearsă şi în pierd din strălucire. Nu trebuie să disperi, căci există o soluţie şi pentru asta şi chiar fără să depui un prea mare efort.
Cel mai uşor material de curăţat este, fără doar şi poate, argintul. Acesta poate deveni din nou ca nou dacă este curăţat cu folie de aluminiu, apă şi bicarbonat de sodiu, detergent de rufe, ketchup, amidon, dezinfectant pentru mâini, suc de lămâie, soluţie de spălat geamuri, bucăţi din cremă, amoniac sau chiar cu oţet alb.
Cea mai sigură variantă este cea cu folie de aluminiu, bicarbonat de sodiu şi apă. Se ia folia de aluminiu, se pune pe fundul unei cratiţe întinsă, ori o faci ghem. Se pun 2 litri cu apă şi se dă totul la fiert. Când a început să clocotească, puteţi pune şi două linguri de bicarbonat de sodiu, apoi şi bijuteriile. Se ţin câteva minute, după care scoateţi rând pe rând obiectele, cu un cleşte sau cu mănuşi de protecţie şi lăsaţi la răcit.
Atunci când vine vorba despre aur, aveţi nevoie de un recipient, apă caldă şi săpun lichid. Puneţi bijuteria în interiorul acestuia şi lăsaţi să se înmoaie pentru 20 de minute. Apoi, folosind o periuţă moale îndepărtaţi murdăria, clătiţi şi uscaţi. Dacă bijuteria de aur s-a şi înnegrit, atunci puteţi folosi bicarbonat de sodiu. Doar că acesta nu trebuie folosit în exces şi nu prea des.
Pentru curăţarea bronzului aveţi nevoie de cicioare. Aceasta se diluează în apă rece, se amestecă până se formează o pastă, care se aplică apoi pe toată suprafaţa bronzului şi se freacă uşor, cu o perie moale. Se clăteşte apoi cu apă din abundenţă şi se usucă pe şerveţele.