>
Calif este unul dintre restaurantele cu specific oriental unde poţi mânca o shaorma veritabilă. Meniul e vast şi conţine şi alte preparate, băuturi sau chiar deserturi.
Cu o mulţime de angajaţi care roiesc în spatele tejghelei, Calif are o ofertă bogată la vânzare, dar şi la angajare. Ca în orice domeniu, nu poţi excela dacă job-ul pe care îl faci nu îţi devine şi o pasiune.
Aşa se întâmplă şi în cazul unui tânăr shaormar de la Calif. Are 25 de ani şi lucrează în domeniu de când a terminat liceul. Avea doar 19 ani şi prin mâinile sale trecea zilnic mâncare pentru o mulţime de oameni. Se spune că munca înnobilează omul şi în cazul său chiar aşa şi este, iar dovadă stă mărturia sa pentru Recorder:
„Nu e pentru oricine meseria asta, trebuie să-ţi dai un pic interesul ca să faci ceva ok. Din mâna ta pleacă mâncare la foarte multe persoane într-o zi. Nu-mi place să merg pe premisa asta: ‘Hai, mă, că-i arunc lu’ ăla repede două-trei chestii, l-am făcut şi l-am dat’.
M-am angajat la 19 ani, acum am 25 şi pentru mine e o pasiune. Chiar îmi place foarte mult ce fac acolo. După trei ani am ajuns supervizor. Eu ca supervizor pot să stau şi pe casă, să fiu casier, fac şi produsele”.
Conform site-ului undelucrăm.ro, un astfel de angajat are un salariu de 3.000 de lei. Dar în bucătăria restaurantelor Calif nu sunt doar shaormari supervizori. Există şi alte posturi, precum cel de lucrător în bucătărie, a cărei remuneraţie nu depăşeşte suma de 2.225 lei.
Conform evaluărilor făcute de foştii sau actualii angajaţi, la Calif salariul este un punct forte, la fel şi colectivul. Totodată, aceştia au apreciat şi faptul că angajaţilor le este asigurată şi o masă pe zi. La capitolul minusuri au fost trecute slabe oportunităţi de avansare şi, uneori, lipsa de personal.