Gabriela Dinu Știri 16.10.2021 22:51

Ce patinoare există în București. Unde sunt amplasate și care este tariful de intrare

Ce patinoare există în București. Unde sunt amplasate și care este tariful de intrare

Iarna se apropie cu paşi repezi, sărbătorile la fel, iar oamenii se gândesc deja la activităţile specifice perioadei. Una dintre acestea este mersul la patinoar.

În Bucureşti, sunt mai multe patinoare deschise atât pe vreme de iarnă şi temperaturi scăzute, cât şi cele din mall-uri, care pot fi frecventate în orice perioadă a anului doriţi.

Ce patinoare sunt deschise în Bucureşti pe tot parcursul anului?

În continuare vom descoperi care sunt cele mai apreciate patinoare din Bucureşti, în ce perioadă funcţionează şi la ce tarife veţi putea intra.

La Mall Veranda, patinoarul este dechis în perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, în intervalul orar 10:00 – 21:00. Se intră în serii de câte o oră şi jumătate, la ore fixe. Preţul de intrare este fix, de 15 lei, iar pentru închirierea patinelor trebuie să scoţi din buzunar suma de 15 lei şi pentru un pinguin te costă 10 lei.

La patinoarul din Grădina Cişmigiu se poate intra în intervalele 10:30, 12:00, 15:30, 17:00 şi 20:00. Preţul este de 20 de lei indiferent de seria în care intraţi, iar copiii cu vârsta de până la 5 ani vor avea acces gratuit.

Patinoarul din Parc Bazilescu are preţ diferit în weekend faţă de cursul săptămânii. Astfel, de luni şi până vineri tariful este de 15 lei, iar în weekend este 20 de lei. Indiferent de zi, închirierea patinelor costă 15 lei. Se intră în serii de câte o oră şi jumătate, începând cu ora 9:00 şi încheiând cu 20:30.

Citeşte şi:

Cum trimiți online, prin SMS sau la telefon indexul la curent către CEZ
Ce salarii au angajații de la shaormeriile Dristor Kebap din Dristor, Tineretului sau de la Apaca

Patinoarul din Parcul IOR este situat lângă Biserica Maramureşeană şi are intrare gratuită. Doar patinele costă 15 lei. Este deschis zilnic în intervalul orar 10:00 – 21:00. Există şi instructori pentru cei care nu au desluşit încă tainele patinaului.

La Mega Mall, programul începe la 10:00 şi ultima serie intră la 19:00. Aici, fiecare serie va sta câte două ore. Tariful este de 20 de lei de luni şi până joi, vineri-duminică este de 25 de lei, la fel şi în zilele de sărbători legale sau în vacanţe. Patinele de închiriat costă 15 lei.

La AFI Pallace Cotroceni, patinoarul este deschis în orice perioadă a anului. Prima sesiune începe luni la ora 10:00, durează o oră şi jumătate, iar după fiecare tură de patinatori urmează o pauză de 30 de minute, timp în care este refăcută pelicula de gheaţă. În cursul săptămânii, aici intrarea costă 20 de lei, iar în weekend este 23 de lei.

Patinele de închiriat sunt 18 lei, ascuţirea patinelor proprii costă 25 de lei şi închirierea unei foci costă 23 de lei per sesiune. Aici şi vestiarul se plăteşte, iar o cutie de închiriat costă 5 lei.