Gabriela Dinu Știri 15.01.2023 13:27

Câţi bani câştigă un SEO Specialist în România vs Străinătate

Câţi bani câştigă un SEO Specialist în România vs Străinătate

SEO Specialist este o meserie relativ nouă, la mare căutare, iar salariile sunt pe măsură. În afară, salariile sunt mult mai mari faţă de cele din România, dar nici cele de la noi nu sunt deloc de neglijat.

Pentru cine nu ştie, a face SEO înseamnă să optimizezi paginile unui site în aşa fel încât la o simplă căutare pe Google a unui utilizator acesta să ajungă la tine pe site. Pare destul de simplu, însă nu este chiar aşa de uşor. Este nevoie de muncă, pricepere, training-uri continue şi învăţare sistematizată.

Ce salariu are un specialist SEO şi ce presupune munca lui

Totul ţine, în principal, de cuvintele cheie şi conţinutul unei pagini. Munca unui SEO Specialist nu înseamnă doar asta, este mult mai costisitoare, de aceea este şi bine plătit. Mai ales că odată ce vei reuşi să îţi faci angajaţii, prin intermediul specialistului SEO, să respecte nişte reguli şi o conduită bună de scriere şi publicare, atunci părţile pozitive vor fi de durată.

Motorul de căutare Google poate ajunge să se oprească la tine în pagină prin două moduri şi doar unul este cel care ne interesează mai mult, mai ales pe termen lung. Vorbim de tipul organic, atunci când utilizatorii nu sunt plătiţi în vreun fel, iar aici este „magia” specialistului SEO. Şi mai este cealaltă variantă, când se fac anunţuri plătite prin intermediul Google Ads, iar anunţurile sunt afişate în urma licitaţiilor care au cuvinte cheie, iar pentru asta se plăteşte.

De aceea este mult mai simplu să apelezi la un specialist SEO pentru ca totul să vină natural. Rezultatele vor fi pe măsură şi costurile nu sunt atât de mari, mai ales dacă ne gândit că investiţia într-un specialist SEO este una pe termen lung, de durată, deoarece munca lui te va ajuta să ai conduita potrivită pentru a-ţi aduce site-ul în primele pagini de căutare pe Google.

Câţi bani face din SEO un specialist din străinătate

Un SEO specialist bun trebuie să ştie să facă keyword research, adică să anailizeze cuvintele cheie şi să le folosească pe cele mai potrivite, să analizeze concurenţa, să realizeze strategia de SEO. La noi în ţară, pentru un astfel de job, salariul porneşte de la 1.000 de euro şi poate ajunge şi până la 3.000 de euro, în cazul în care vorbim despre un angajat experimentat, care are în portofoliul său mai multe site-uri la care gestionează partea de SEO, pentru Google.

La noi în ţară este ştiut deja faptul că piaţa angajaţilor de SEO nu este una mare, există chiar o lipsă acută de astfel de angajaţi. În străinătate, însă, lucrurile stau diferit. Acolo, piaţa conţine o mulţime de astfel de angajaţi, cu experienţă în domeniu, însă doar cei cu portofolii uriaşe şi rezultate pe măsură ajung să depăşească salarii de 4-5000 de euro pe lună. Şi pot ajunge până la 10.000 de euro sau chiar mai mult. Nu vorbim de lucruri SF, ci doar de specialiştii care au rezultate extraordinare şi lucrează pentru branduri mari şi firme care au ajuns să aibă rezultate pozitive, datorită lor.