Ionuț Nițulescu Travel 23.12.2022 05:37

Cât costă cea mai scumpă cafea din lume și unde. O poți bea inclusiv în România

Cât costă cea mai scumpă cafea din lume și unde. O poți bea inclusiv în România

Cei mai mulți dintre noi își încep ziua cu o ceașcă de cafea. Fie că o faci acasă sau o cumperi în grabă în drumul spre serviciu, această băutură aromată te pregătește pentru provocările zilei ce urmeză. Mulți o consumă pentru beneficiile sale, pentru alții a devenit o pasiune și ar face orice pentru o experiență unică a gustului. Ar plăti chiar sume enorme pentru un gust desăvârșit! 

Urmărește cele mai tari informații și știri pe pagina noastră de Google News. Apasă pe butonul ”Urmăriți” și fii la curent cu ultimele nouătăți din România.

Cea mai scumpă cafea provine din Indonezia și este realizată din boabe de cafea parțial digerate de o pisică indoneziană, mai exact de zibete. Cafeaua se numește „Kopi Luwak” adică „cafea de la zibete”. Nu suna prea apetisant, nu-i așa?

Condițiile cu totul deosebite în care se produce au făcut ca a prețul acesteia să fie extrem de ridicat. O ceașcă de cafea „Kopi Luwak” costă între 35 și 200 de dolari. Pentru o pungă de cafea, oamenii scot din buzunar chiar și 1000 de dolari.

Cum se face cea mai scumpă cafea din lume

După cum am spus, nu boabele de cafea, nici modalitatea de preparare nu o fac deosebită, ci procesul prin care este obținută. Zibetele consumă boabele de cafea, care sunt apoi colectate din excrementele acestora. Aroma specială a cafelei Kopi Luwak este dată tocmai de procesul de fermentație din stomacul animalelor.

După ce sunt colectate, boabele digerate sunt spălate, uscate, presate și apoi prăjite. Modalitatea de preparare rămâne la fel ca în cazul cafelei obișnuite, însă cei care au gustat-o spun că aceasta are un gust de neegalat.

Citește și: Câți bani câștigă o stewardesă la companiile de low cost vs. cele de linie

Cafea Luwak a devenit cunoscută mai mult după 2007, grație filmului „The Bucket List”. Jack Nicholson şi Morgan Freeman sunt doi bolnavi aflați în fază terminală și vor să-și îndeplinească ultimele dorințe, iar una dintre acestea este aceea de a gusta cafeaua Luwak.

Prețul exorbitant a dat idei multora, astfel că aproximativ 70% din sortimentele de cafea Kopi Luwak vândute pe internet sau în cafenele nu sunt originale. Totodată, au apărut îngrijorări cu privire la modul în care sunt tratate zibetele.

Un alt sortiment la fel de scump este cafeaua Black Ivory, ce se obține din boabe de cafea Arabica, consumate de elefanții din Thailanda de Nord. Mulți spun că, de fapt, aceasta ar fi cel mai scump sortiment din lume. 450 de grame de cafea Black Ivory se vinde cu 1500 de dolari.

Unde poți bea cafea Kopi Luwak în România

Poți cumpăra cafea Kopi Luwak de pe internet sau o poți savura și câteva locații și în România. Una dintre ele se găsește în Centrul Vechi din București, iar o ceașcă costă 120 de lei.

Deși prețul este uriaș, iar procesul de obținere nu este prea încântător, au existat români care au încercat. Ce-i drept, prea puțini se încumetă să dea atâția bani pentru a savura o cafea.

În din 2014, proprietarul unei cafenele ce vinde acest sortiment de cafea declara că  într-un an s-au vândut aproximativ 1.500 de cafele.

„Vindem în jur de 10-12 kilograme din această cafea pe an, aproximativ 1.500 de cafele”, a spus Sherif Abdala, la emisiunea ZF Live luni.