>
Carla Cutugno este soţia văduvă a legendarului Toto Cutugno, femeia pe care a iubit-o toată viaţa şi care i-a rămas alături în ciuda tuturor aventurilor avute.
Viaţa tumultoasă de artist legendar le-a deranjat relaţia de familie, dar nu atât cât să o facă pe Carla să îşi părăsească marea dragoste. I-a fost mereu alături şi i-a rămas fidelă.
Toto Cutugno s-a născut în Toscana, Italia, în 1943, iar soţia sa era cu 3 ani mai mică decât el. Carla are în prezent 77 de ani şi a rămas văduvă din 22 august 2023 când Salvatore Cutugno, aşa cum era numele real al cântăreţului, deceda după o boală grea. S-au cunoscut la un concert al artistului, susţinut în clubul „Dragon” din Lignano Sabbiadoro, în 1971. S-au plăcut din prima clipă şi între ei s-a sudat o relaţie de dragoste care nu a putut fi răpusă de nimic. Nici de aventurile lui Toto, nici de problemele medicale ale Carlei. Aceasta a încercat să rămână însărcinată cu gemeni, dar riscul prea mare al sarcinii, care i-ar fi pus integritatea şi chiar viaţa în pericol, au făcut-o pe Carla să renunţe. Şi-ar fi dorit să aibă cel puţin patru copii. Din păcate pentru ea, nu a avut niciunul. Natural cel puţin.
A acceptat însă, din dragoste pentru Toto, dar şi din dorinţa de a creşte un copil, să îl înfieze pe Nico, un copil din „flori”, cum a scris presa vremurilor, pe care artistul l-ar fi avut dintr-o relaţie anterioară. A fost unicul lor fiu, chiar dacă nu Carla l-a născut natural, ea a fost cea care l-a crescut şi i-a fost mamă.
Carla i-a fst alături soţului în prima mare cumpănă a vieţii lui, în 2007, atunci când a fost diagnosticat cu maladia secolului, cancerul. A trecut peste cu ajutorul şi susţinerea ei. În 2023, nu a mai avut ce să îi facă şi a rămas văduvă.
Averea lui Toto Cutugno i-a rămas ei şi lui Nico. Fostul mare cântăreţ era cel mai bogat artist din industria muzicii italieneşti, iar cele 5 milioane de euro dobândite în cariera sa muzicală de o viaţă le-a lăsat Carlei şi fiului său.