Ioan Davidescu Știri 13.05.2026 14:28

Răsturnare totală de situație. Anunțul CCR după sesizarea Avocatului Poporului

Răsturnare totală de situație. Anunțul CCR după sesizarea Avocatului Poporului

Renate Weber a atacat la CCR ordonanța de urgență adoptată de Guvernul condus de Ilie Bolojan, act normativ care vizează inclusiv investițiile pentru înzestrarea armatei prin Programul SAFE. În sesizarea transmisă Curții Constituționale sunt invocate mai multe motive de neconstituționalitate.

Primul argument invocat face referire la „încălcarea obligației constituționale de solicitare a avizului Consiliului Legislativ și nerespectarea interdicției constituționale privind emiterea ordonanțelor de către un Guvern demis”.

De asemenea, Avocatul Poporului susține că a fost încălcată și ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului, prevăzută de articolul 75 din Constituție.

Un alt motiv extrem de important invocat în document se referă la faptul că ordonanța ar produce efecte negative asupra unor drepturi și libertăți fundamentale. Potrivit sesizării, actul normativ introduce mecanisme prin care bunuri mobile și imobile pot fi trecute forțat în proprietatea publică a statului prin includerea lor în „coridorul de expropiere”.

Totodată, documentul ar permite și transferul unor active funcționale în proprietatea privată a statului, afectând direct drepturile de proprietate ale unor companii considerate de interes strategic, inclusiv ale firmelor aflate în faliment, cu impact direct asupra creditorilor.

Comisia de constituționalitate din Senat vorbește despre posibile probleme penale

Scandalul s-a amplificat după ce Comisia pentru constituționalitate din Senatul României a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern în cazul OUG 38/2026.

Cu 6 voturi „pentru” și 3 „contra”, comisia a decis să ceară președintelui Senatului sesizarea CCR. În plus, reprezentanții comisiei au transmis că există elemente care ar putea conduce inclusiv la sesizarea organelor de cercetare penală.

Conform Constituției, Curtea Constituțională poate soluționa conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice la cererea președintelui României, a președinților celor două Camere ale Parlamentului, a premierului sau a președintelui CSM.