>
Staţiunea Păltiniş este cea mai veche din România şi preferata preşedintelui Klaus Iohannis, atunci când vine vorba despre pasiunea sa, mersul la ski.
Cu o altitudine de 1442 de metri, staţiunea din Sibiu este a doua cea mai înaltă din ţară şi o reală atracţie pentru turişti atât pe timpul verii, cât şi pe timpul iernii.
Este situată în centrul ţării, la o distanţă de 35 de km de Sibiu, este şi cea mai veche staţiune de la munte de la noi, înfiinţată în 1894. Ca înălţime, aceasta a fost detronată de Rânca, ce are o altitudine de 1442 de metri.
Dacă te întrebi ce poţi face în Păltiniş, ei bine află că sunt activităţi din cele mai diverse, potrivite şi pentru oamenii mai activi, cât şi pentru ceilalţi, care vor doar să se bucure de o privelişte de vis şi să se relaxeze.
Aici, turiştii se distrează şi iarna, dar şi vara pe pârtie, având Arena Paltoş pregătită cu sănii de vară, trasee de bicilete, parc unde sunt o mulţime de animale, teren de fotbal şi alte activităţi.
Sezonul de ski se deschide în luna decembrie şi dacă vii aici trebuie neapărat să încerci şi asta. Aici, preşedintele României, Klaus Iohannis, vine de mai multe ori pe sezon cu scopul de a se destinde la câteva ture de ski. În aprilie abia se închid pârtiile, aşa că ai tot timpul să ajungi pe una dintre acestea, fie că alegi Onceşti I, Onceşti II, Pârtia Platos, Panorama Sibiului, Poiana Poplacii, Pârtia Arena sau Pârtia Soarelui.
În restul timpului, puteţi alege trasee superbe prin păduri, în Munţii Cindrel, care sunt de o dificultate medie. Ca să ajungeţi aici, trebuie să intraţi din localităţile aflate în Mărginimea Sibiului sau şi din staţiunea Păltiniş. Pentru cei mai experimentaţi, există şi drumeţii mai lungi şi mai dificile, în Munţii Făgăraş sunt cei mai potriviţi, în Poiana Onceşti, Vf. Onceşti, Stâna Găujoara şi Poiana Lupilor.
De la Păltiniş până la Sibiu nu mai e decât un hop. Puţin peste 30 de kilometri şi ajungi în inima României, oraş preferat de mulţi pentru centrul său încărcat de istorie şi priveliştea liniştitoare.