Gabriela Dinu Știri 11.01.2023 10:34

Andreea Berecleanu: vârstă, CV, înălțime, greutate, familie, salariu la Prima TV

Andreea Berecleanu: vârstă, CV, înălțime, greutate, familie, salariu la Prima TV

Andreea Berecleanu este o frumoasă jurnalistă de la noi, care prezintă ştirile de la Prima TV. Dată afară de la Antena 1, după ani întregi în care a prezentat observatorul, şi-a luat o pauză de câteva luni, apoi a revenit în forţă, la un trust rival.

Andreea Berecleanu s-a născut pe 24 martie 1970, o înălţime de 1,72 m şi a debutat în presă pe când avea doar 18 ani la „Cuvântul”. A lucrat ulterior la „România Liberă”, în 1993, iar în 1994 a schimbat macazul şi a intrat în televizune, la SOTI, acolo unde era reporter, redactor şi prezentator de ştiri.

Cu cine este căsătorită Andreea Berecleanu?

În 1994 ajunge la Antena 1, iar între anii 1995 şi 2003 a ajuns la rivalul Pro TV. În 2003 revine în trustul Intact, unde prezintă Observatorul alături de Andrei Zaharescu, soţul său pe vremea aceea. Din 2010, cuplul profesional s-a disipat, Andreea a rămas singură pe jurnale, iar după încă trei ani a intervenit şi divorţul. Din prima căsătorie, Andreea Berecleanu are doi copii, pe Eva şi Petru. Fostul soţ s-a lăsat de presă, este în prezent consulul general din Africa de Sud şi divorţul a fost finalizat abia la 7 ani de când s-au depus actele.

Biografie Andreea Berecleanu:
Data naşterii: 24 martie 1970
Experienţă profesională: Cuvântul, România Liberă, Antena 1, Pro TV, Prima TV
Soţ: Constantin Stan
Înălţime: 1,72 m
Greutate: 60 kg

După ce apele s-au liniştit cu prima căsnicie, Andreea Berecleanu şi-a refăcut viaţa cu Constantin Stan, un cunoscut medic estetician. Este cel care i-a fost alături inclusiv după ce a fost dată afară de trustul Intact, iar o perioadă l-a ajutat pe partea de comunicare în domeniul său de lucru. Nu a rezistat prea mult în afara presei, aşa că a acceptat provocarea Prima TV de a prezenta Focus 18, principalul jurnal al ştirilor, care i-ar oferi lunar un salariu de 5.000 de euro.

Andreea Berecleanu, înşelată de primul soţ

S-au iubit timp de 15 ani cu Andrei Zaharescu, fără să bănuiască faptul că acesta nu îi era tocmai fidel şi o înşela tocmai cu…soţia avocatului ei, după cum a spus chiar juristul, la ceva timp după divorţ: ‘‘Eu cu soţia mea nu mai eram împreună, eram despărţiţi, dar eram în continuare parteneri de afaceri. Eram la birou şi am văzut un mesaj pe telefon. Am tastat să văd al cui era numărul. Am fost şocat să aflu că fosta soţie s-a cuplat cu Zaharescu. Andreea nu a aflat de la mine, a aflat din altă parte.

Relaţia lor a început cu mult timp înainte să apară în presă. Zaharescu o înşela pe Andreea cu soţia mea. A început cam prin 2010. El era cu Andreea atunci. Au fost o perioadă separaţi, dar s-au combinat când el era purtător de cuvânt. Nu s-a putut până atunci. Eu nu i-am spus Andreei nimic, abia apoi, după ce a aflat din altă parte, am discutat despre asta”.