>
Andreea Antonescu este o cunoscută cântăreaţă de la noi din ţară, care în prezent este angrenată în competiţia America Express, de la Antena 1, alături de buna sa prietenă, Andreea Bălan.
S-a născut pe 8 septembrie 1982 la Galaţi, iar numele său complet este Antonescu Andreea Georgiana. Şi-a început de la o vârstă fragedă cariera muzicală, avea doar şase ani atunci când a început să urce pe scenă la diverse festivaluri de muzică dedicate copiilor din România. A câştigat o mulţime de premii, iar la vârsta de 12 ani şi-a lansat primul album solo, „Din vina”. Avea 10 piese, scrise de Adrian Ordean.
Cuprinsul articolului
A devenit cunoscută după ce a înfiinţat trupa Andre, alături de Andreea Bălan, aventură ce a durat doar trei ani. În urma certurilor şi scandalurilor, trupa s-a destrămat şi fiecare a continuat pe drumul său, pe cariere solo, în ciuda faptului că aveau în continuare o mulţime de fani, care le imitau stilul vestimentar şi nu numai.
A mai existat o tentativă de reunire a trupei Andre, la scurt timp după decesul tatălui Andreei Antonescu, după ce acesta îşi exprimase această ultimă dorinţă. Fetele au încercat să colaboreze, însă disensiunile dintre ele erau mult prea mari, aşa că nu au mai putut continua.
În 2019, aceasta a fost desemnată imaginea festivalului european de muzică retro, DISKOteka, iar la câteva luni distanţă a reluat proiectul Andre cu Andreea Bălan, colaborând pentru diverse piese şi cântân împreună pe scenă la diverse festivaluri, de genul Nostalgia.
În 2011, Andreea Antonescu se căsătorea cu Traian Spak, alături de care o concepea pe Sienna. Relaţia lor nu a rezistat timpului şi s-au despărţit, numai că divorţul s-a pronunţat extrem de greu, abia în luna noiembrie a anului trecut, deşi Andreea şi-a refăcut de mult viaţa şi a devenit mamă pentru a doua oară.
Sienna, fata ei cea mare, locuieşte în America, alături de tatăl său. În timpul participării la America Express, Andreea Antonescu era deja însărcinată cu al doilea copil, pe care l-a adus pe lume în luna decembrie a anului 2022. În prezent, aceasta se iubeşte cu un jurnalist sportiv din România, pe nume Victor Vrânceanu.
La America Express, concurenţii sunt plătiţi în funcţie de numărul de apariţii la TV, iar Andreea Antonescu încasează 1000 de euro pentru fiecare episod în care rezistă pe Drumul Aurului. La capitolul tarife pentru concerte, aceasta încasează un onorariu de 2.000 de euro, pentru un recital de 60 de minute. Totodată, dacă aceasta îşi face apariţia alături de Andreea Bălan, alături de care colaborează în continuare, atunci tariful se modifică şi este negociat separat.
Nu se gândeşte încă la o nouă căsătorie, sau cel puţin nu vrea să discute despre asta încă. Întrebată dacă se va cununa din nou religios, aceasta a replicat „Stai să le luăm treptat, stai să terminăm cu botezul și după vedem ce ne rezervă viața”.
Pentru că se afla într-o condiţie medicală specială, Andreea Antonescu fiind însărcinată, aceasta a trăit altfel probele din timpului concursului America Express şi mărturiseşte că, la un moment dat, s-a gândit inclusiv să renunţe şi să se întoarcă acasă: „Cel mai greu a fost în America Express. Acolo am stat mai mult, ne-a fost foarte greu. Am vrut să ne întoarcem de dorul fetițelor. Noi am făcut față la toate provocările, toate nebuniile, dar cel mai greu a fost dorul de casă.
S-au întâmplat multe lucruri neprevăzute. Ideea e că orice plan ți-ai fi făcut de acasă, acolo este dat la o parte. Am fost foarte organizate și foarte ambițioase și ne-am făcut și aliați, că doar nu pleci la război fără aliați. Am avut niște strategii care au dat roade până la final”, a povestit aceasta.
Până să se liniştească pe plan personal, Andreea Antonescu a avut parte de ceva show. Vorbim despre relaţia cu Ştefan Manolache, un fost angajat al Antenei 1, din Iaşi. În februarie 2020, Andreea Antonescu apela numărul unic de urgenţă 112 şi reclama faptul că este ţinută cu forţa în apartament de iubitul său. Oamenii legii s-au deplasat de urgenţă şi au avut parte de o surpriză uriaşă atunci când au intrat în casă şi au constat că cei doi sunt într-o stare foarte bună şi chiar au spus că nu a existat niciun fel de scandal între ei.
Se pare că cei doi consumaseră câteva sticle de vin şi au ales să se distreze astfel. În urma acestei ieşiri din decor, Andreea Antonescu a fost amendată cu suma de 4000 de lei pentru că i-a pus pe drumuri fără rost pe oamenii legii.
Nume complet: Antonescu Andreea Georgiana
Data nașterii: 8 septembrie 1982
Vârsta: 40 de ani
Locul nașterii: Galaţi
Înălțime: 1,53 m
Greutate: 47 de kg
Partener: Victor Vrânceanu