>
Ana Baniciu este o actriţă şi cântăreaţă din România, care a devenit cunoscută după ce a făcut parte din Lala Band. Ne referim atât la trupă, cât şi la serialul difuzat de cei de la Pro TV, Pariu cu viaţa.
Este născută pe 28 ianuarie, în Bucureşti şi are 30 de ani, fiind fiica lui Mircea Baniciu si a actriței Diana Gheorghian. În trecut, Anei Baniciu i se spunea Barbie Doll, graţie look-ului său care aducea către o păpuşă, dar şi Ann.
Este absolventă a Colegiului German Goethe şi a Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, specializarea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. La facultate, aceasta a cunoscut-o pe Alina Eremia, cântăreaţă alături de care a jucat în serialul Lala Band. A absolvit ulterior Şcoala de Muzică nr 1 din Bucureşti, secţiunea de pian şi a mai studiat inclusiv la Şcoala de Televiziune şi Film din Capitală.
Avea doar 3 ani când a început să cocheteze cu lumea muzicii, iar un an mai târziu participa deja la primul concurs de specialitate. Făcând parte din Corul Alegretto, alături de aceştia Ana a urcat pe scenă. Au urmat participări la o mulţime de emisiuni destinate copiilor, plus multe festivaluri internaţionale, care se organizau în special în Italia.
Pentru rolul din Pariu cu viaţa, Ana Baniciu a avut concurenţă serioasă şi nu glumim! Peste 30.000 de persoane au participat la casting, însă doar ea a fost aleasă pentru rolul Danei. A dezvoltat o relaţie frumoase cu restul actorilor din Pariu cu viaţa, cu care ţine legătura şi în prezent.
Împreună cu artista Raluka, Ana Baniciu a participat la prima ediţie a emisiunii Asia Express, pe care a şi câştigat-o la Antena 1. Cele două bune prietene au pus mâna pe marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. După revenirea din Asia, acestea au fost cooptate într-un alt show al trustului Intact, Te cunosc de undeva.
Nume complet: Baniciu Ana
Data naşterii: 1993
Locul naşterii: Bucureşti
Parteneră: Edi Kovacs
Greutate: 55 kg
Înălţime: 1,77 m
Ana Baniciu face bani din actorie, imagine, dar şi din muzică. Aceasta a colaborat cu Doddy sau Puya, pentru piesa Iubire sau război şi a lansat mai multe single-uri: „Karma”, „N-a fost să fie”, „Aromă de iarnă”, „Am crezut”, „CSF n-ai CSF”.
Se iubeşte de mai mult timp cu Edy Kovacs, cu care urmează să se căsătorească.