>
Adrian Nartea este un actor român devenit celebru după ce a jucat în serialul Vlad, de la Pro TV. S-a născut pe 6 august 1981 la Braşov.
Nartea a jucat volei şi a practicat snowboard în oraşul natal, unde a fost legitimat la LPS Braşov şi Tractorul Braşov. Pasionat de sport, acesta s-a înscris la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, pe care a şi absolvit-o.
Nu are studii universitare în domeniul actoriei, iar prima sa apariţie la TV a fost într-o reclamă pe care a realizat-o pentru o bancă. A continuat să facă bani din reclame pe seama contractului pe care îl avea cu o agenţie de publicitate, care îl prefera pentru charisma sa.
Atunci când a văzut câţi bani se fac din imagine şi cât de mult îl ajută cariera din publicitate, s-a înscris la cursurile de televiziune şi film din cadrul Academiei Ruxandrei Ion. I-a avut ca profesori pe Teo Trandafir, Dan Chişu, Alexandru Papadopol, Dorian Boguţă şi Dragoş Bucur.
A jucat apoi în mai multe seriale, precum Fast food, Fetele marinarului, dar adevăratul boom de imagine l-a avut în 2019, când a fost cooptat de Pro TV în producţia Vlad, în care avea rolul principal. Serialul a fost extrem de apreciat în România, apoi s-a difuzat şi în Bulgaria, iar cota de piaţă i-a crescut extrem de mult. Bulgarii îl adoră, primeşte mereu invitaţii la emisiunile TV din ţara vecină. Mai mult, Nartea şi-a anunţat fanii că serialul va ajunge să fie difuzat şi în Coreea de Sud.
A făcut bani inclusiv din cariera de model, iar primul designer care l-a avut într-o prezentare de modă a fost Catinca Roman. Apoi a fost văzut de Cătălin Botezatu, care l-a invitat la evenimentele sale. A primit apoi inclusiv oferte de a prezenta diverse evenimente, dar şi din partea modelingului, în străinătate.
A prezentat „Perla Litoralului”, „Dragoste Punct RO”, „Noră pentru mama“, „Inelul cu diamant“, „Vreau să fiu vedetă”,„Paradisul femeilor“, „Vreau să divorțez“, „Mireasă pentru fiul meu“ sau „Fort Boyard“.
Nume complet: Nartea Adrian
Data naşterii: 6 august 1981
Locul naşterii: Braşov
Parteneră: Alina Ferinceac
Înălţime: 1,85 m
Greutate: 85 kg
Nartea se consideră un om împlinit pe toate planurile. Se iubeşte de mai mulţi ani cu Alina Ferinceac, un fost fotomodel, care i-a dăruit două fetiţe.