Adela Mărculescu este o cunoscută actriţă de teatru şi film din România, născută pe 21 decembrie 1938 în Aiud. Are 85 de ani şi lucrează acum ca atricţă la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Graţie carierei sale impresionante, Adela a devenit cetăţean de onoare al Capitalei din 2001. Totodată, în 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer.
A studiat în domeniu, la Universitatea Naţională de Arte Teatrale şi Cinematografică Ion Luca Caragiale din Bucureşti şi a fost distribuită în numeroase piese de teatru şi filme. Ca spectacole de teatru, a putut fi văzută în Alexandru Lăpușneanu, Cine a fost Adam?, Idolul și Ion Anapoda, Între patru ochi, Despot Vodă, Torquato Tasso, Un anotimp fără nume, Capcana, Omul care a văzut moartea, Vrăjitoarele din Salem, Trilogia antică, Poveste din Hollywood, Harvey, Dragă mincinosule, Vecina de alături, Anul viitor la aceeași oră, Mașinăria Cehov, Viață de actor, Dulcea pasăre a tinereții, Take, Ianke și Cadîr
şi Dona Diana.
Filmografia actriţei conţine nume precum Șapte băieți și o ștrengăriță (1967), unde a făcut dublaj de voce, Serbările galante (1965), Ceața Hyperion (1975), Dumbrava minunată (1980) – Toamna, Iancu Jianu haiducul (1981), Alo, aterizează străbunica!… (1981), Galax (1984), Acțiunea „Zuzuc” (1984), Surorile (1984), Declarație de dragoste (1985), Un oaspete la cină (1986), Primăvara bobocilor (1987), Să-ți vorbesc despre mine (1988), Cine iubește și lasă, Bătălia pentru Roma, Dușmanul dușmanului meu (1999), Păcală se întoarce (2006).
Cariera a fost una impresionantă, dar în viaţa personală nu a fost la fel de norocoasă. Prima dată, s-a căsătorit cu Miron Niculescu, un regizor, dar nu a durat prea mult: „Iar cu Miron Niculescu m-am măritat după ce am intrat în Teatrul Naţional. De ce s-a destrămat?Simplu… cum se întâmplă toate în viaţă. Simplu…Atât”, a spus Adela Mărculescu.
S-a recăsătorit apoi cu Emerich Schaffer, dar acesta s-a mutat în Germania în 1977 şi a lăsat-o. S-au revăzut abia 22 de ani mai târziu, când Schaffer trăgea să moară: „A fost o iubire profundă, cu multă, multă prietenie la mijloc – făcută parcă să reziste.Erau vremurile prea tulburi şi greu de suportat pentru un neamţ născut şi crescut în România, cu fraţi dincolo. Nebunia şi vraja Occidentului l-au cuprins. A plecat.Eu n-aş fi făcut-o pentru nimic în lume. Ce s-a întâmplat acolo nu ştiu. Atâta pot să spun: bolnav, pe patul de moarte chiar, a venit în ţară. Ne-am văzut, ne-am vorbit, ne-am bucurat şi întristat totodată”.
