>
Vești bune pentru bucureșteni înainte de Paște! Rata de incidență a scăzut sub 3,5, iar prefectul Capitalei își dorește ridicarea restricțiilor.
Prefectul Bucureștiului, Alin Stoica, a anunțat că va convoca o ședință pentru a se discuta despre ridicarea restricțiilor.
Și premierul Florin Cîțu a transmis pe Facebook un mesaj prin care îi anunță pe bucureșteni că rata de infectare a scăzut. Acesta le-a mulțumit oamenilor pentru că au înțeles că este nevoie să respecte toate măsurile impuse de autorități.
”O veste foarte bună! Astăzi rata de infectare în București a scăzut sub 3,5 la mia de locuitori. Le mulțumesc bucureștenilor pentru că au înțeles că e nevoie să respecte măsurile de siguranță! Este foarte important să păstrăm acest trend, pentru a ajunge treptat la ridicarea tuturor restricțiilor”, a scris șeful Guvernului pe rețeaua de socializare.
Relaxarea măsurilor s-ar putea aplica din această noapte, de la ora 00.00.
Dacă se va decide relaxarea măsurilor, atunci bucureștenii vor putea circula până la ora 22.000, în loc de 20.00, și la sfârșit de săptămână, iar magazinele vor avea program prelungit și în weekend.
Pentru redeschiderea restaurantelor și a cinematografelor este nevoie ca rata de incidență să scadă sub 3, a precizat prefectul Capitalei.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Atafat, a declarat că autoritățile își doresc ca anul acesta românii să aibă mai multă libertate de Paște, dar că lucrurile depind de situație epidemiologică.
”Speranţa noastră este să se ajungă să fie mult mai bine decât anul trecut, adică să nu se sărbătorească în sensul cum s-a sărbătorit anul trecut, ci mult mai bine şi mai aproape de normalitate. Normal că aceste lucruri pot fi discutate, nu vin acum să spun că va fi aşa sau va fi aşa, asta nu e o decizie care o ia doctorul Arafat, e o decizie care se discută, care se ia ca de obicei la nivelul Grupului tehnico-ştiinţific, care propune la nivelul CNSU şi aşa mai departe”, a declarat Raed Arafat, la Digi 24.