Promisiunile Guvernului Bolojan și ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-au dovedit a fi, pentru mulți români, doar vorbe. Deși autoritățile au anunțat că până la 30 septembrie 2025 toți beneficiarii programului „Sprijin pentru România” urmau să primească prima tranșă de 125 de lei pe cardurile sociale pentru alimente, realitatea din teritoriu arată cu totul altceva.
La Iași, sute de persoane aflate în categoriile eligibile se plâng că nu au primit sprijinul financiar promis. Printre ei se numără pensionari cu venituri reduse, persoane cu handicap și familii care trăiesc din venitul minim de incluziune.
„Eu n-am primit banii, deși mă încadrez. Nu e mult, dar important e să îi primim. Ce îți cumperi cu 125 de lei? Suntem umiliți cu niște bani”, a declarat pentru reporterii locali o pensionară din municipiu.
În județ ar fi trebuit să primească banii aproximativ 120.000 de persoane, însă lista finală a fost limitată din cauza bugetului redus alocat de Guvern.
Recomandări
Comparativ cu anul trecut, sumele alocate s-au micșorat, numărul beneficiarilor a scăzut, iar tranșele au fost reduse drastic. Dacă în 2024 banii erau virați la fiecare două luni, acum se face o singură plată la șase luni. În plus, tranșa suplimentară acordată înainte de Crăciun ar putea fi anulată în 2025.
Această situație vine în condițiile în care prețurile la alimente și utilități au crescut constant, iar persoanele vulnerabile abia reușesc să supraviețuiască de la o lună la alta.
La nivel național, peste 1,6 milioane de români ar trebui să fie sprijiniți prin acest program, finanțat din fonduri europene și bugetul de stat. Beneficiarii sunt:
pensionarii peste 65 de ani, cu venituri sub 2.210 lei;
persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 lei;
familiile și persoanele singure cu venit minim de incluziune (313 lei/membru sau 456 lei pentru persoanele singure peste 65 de ani).
Cardurile, emise de Edenred, Sodexo și Up România, pot fi folosite doar pentru alimente sau mese calde, nu permit retrageri de numerar și nu pot fi utilizate pentru alcool sau țigări.
Nemulțumirea oamenilor este alimentată și de lipsa de transparență. Mulți beneficiari nu știu de ce nu au primit banii sau când îi vor primi. MIPE transmite că eventualele probleme trebuie verificate fie la Poșta Română, fie la numerele de telefon ale emitenților cardurilor.
Un tânăr din Iași a povestit că, deși era eligibil și se afla pe lista de beneficiari, banii au venit cu întârziere:
„Nu poți să te bazezi pe stat când ai nevoie de ajutor real. Îți dau promisiuni, dar nu și banii la timp”.
Programul „Sprijin pentru România” ar fi trebuit să ofere o gură de oxigen pentru categoriile vulnerabile. În realitate, s-a transformat într-o nouă dezamăgire, cu plăți întârziate, sume reduse și beneficii insuficiente pentru a acoperi nevoile zilnice.