Amalia Bellantoni și soțul său, Domenico, au fost reținuți de Poliție în urmă cu 24 de ore, după ce oamenii legii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară. Luni, magistrații din Capitală au anunțat măsurile luate în cazul celor doi.
Duminică, 2 noiembrie, Amalia Bellantoni, fosta membră SOS România (partidul Dianei Șoșoacă), și soțul ei au fost reținuți de poliție. Cei doi au fost acuzați de agresiune de către doi vecini. Numele soților Bellantoni apare acum într-un dosar în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, complicitate la tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe, a anunțat, duminică seară, Poliția Capitalei.
Cei doi au fost aduși luni în fața magistraților pentru luarea unor măsuri suplimentare. Judecătorii nu i-au iertat. Astfel, Amalia Bellantoni a fost plasată sub arest la domiciliu, în timp ce soțul, Domenico, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
”Față de bărbatul, în vârstă de 57 de ani, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de femeia, în vârstă de 43 de ani, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu”, anunță Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB).Acuzațiile grave pe care vecinii le aduc pe numele cuplului Bellantoni
Evenimentul care a dus la arestarea soțiilor Bellantoni s-a petrecut săptămâna trecută. Joi, 30 octombrie 2025, o femeie de 66 de ani a sunat la 112, reclamând că ea și soțul său, de 67 de ani, au fost bătuți cu pumnii, picioarele și un obiect contondent de către soții Bellantoni.
La locul incidentului s-a deplasat şi un echipaj medical. Cele două persoane au avut nevoie de îngrijiri de specialitate. Apoi, s-a decis ca acestea să fie transportate la spital pentru investigații şi îngrijiri medicale suplimentare.
”Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că, la data menţionată, în jurul orei 19.50, în timp ce cei doi se aflau în curtea comună a imobilului de domiciliu, din Sectorul 2, ar fi fost loviţi cu pumnii, picioarele şi cu un obiect contondent, la nivelul capului şi al membrelor inferioare, de către doi bărbaţi. În acest context, unul dintre agresori, un bărbat în vârstă de 57 de ani, ar fi smuls din mâinile persoanelor vătămate trei telefoane mobile, pe care le-ar fi predat ulterior unei femei de 43 de ani, aceasta însuşindu-şi bunurile respective”, au precizat poliţiştii.
Bărbatul de 57 de ani – Domenica Bellantoni şi femeia de 43 de ani – Amalia Bellantoni – au fost depistaţi şi conduşi, duminică, la sediul poliției pentru audieri. Ulterior, ambii au fost reţinuţi.