O dublă dispariție a unor minore a băgat în alertă autoritățile și comunitatea din Târnăveni, județul Mureș, iar FANATIK oferă detalii în exclusivitate despre căutările lor. După mai bine de 24 de ore, micuțele au fost găsite.
Primarul din Târnăveni a dezvăluit, pentru FANATIK, că fetițele de 4 și 5 ani au fost găsite, acestea aflându-se la marginea unei păduri: „Fetițele au fost găsite la marginea unei păduri, la aproximativ 4 kilometri de locuința lor. S-au pierdut, dar nu pot să vă dau mai multe detalii, deoarece fetițele au fost luate de polițiști și duse la Spitalul Municipal Târnăveni pentru o evaluare. Sunt puțin murdare, vă dați seama, da la prima vedere sunt bine, sănătoase”.
FANATIK a aflat, în exclusivitate, informații despre cum decurge căutarea celor două. Totul a început în după-amiaza zilei de 29 martie 2026. În jurul orei 17, IPJ Mureș a fost sesizat cu privire la dispariția celor două minore, care au fost văzute ultima oară în jurul orei 14, în curtea comună a imobilelor în care locuiau. Un interval de doar câteva ore s-a transformat rapid într-un gol inexplicabil, în care fiecare pistă s-a evaporat pe rând.
Încă de la primul apel, autoritățile au mobilizat forțe impresionante pentru a le găsi pe fetițe. Polițiștii, pompierii, jandarmii, salvamontiștii și sute de voluntari au împânzit zona, în sprijinul lor fiind aduși și câini speciali antrenați, dar și drone care au scanat cu atenție fiecare metru pătrat.
Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan, a oferit, pentru FANATIK, imaginea proporțiilor operațiunii de căutare și dificultățile întâmpinate. „Ni s-au alăturat și echipaje cu drone, a venit și un elicopter, se caută în continuare. Se verifică din nou locuințele din zonele respective, deci se merge din casă în casă. Se desfășoară activități de căutări pe fosta platformă a combinatului chimic din Târnăveni”, ne-a spus edilul localității mureșene.
Căutările nu s-au oprit nicio clipă, fiecare minut însemnând enorm pentru bunica disperată care avea grijă de micuțe. „Ieri, începând de la ora 16, când am fost anunțați, până acum se caută încontinuu. Nu avem nicio informație că fetele ar fi plecat din zona respectivă. Avem camere de luat vederi, avem monitorizarea video la Poliția Locală, peste 140 de camere. Au fost ridicate filmările, chiar și de la magazine”, ne-a mai precizat primarul Megheșan.
Una dintre cele mai șocante concluzii de până acum este că fetițele nu par să fi plecat prea departe de perimetrul în care se jucau. Surse apropiate anchetei, consultate de FANATIK, susțin că toate rutele posibile au fost deja analizate, iar lipsa unor imagini cu ele ieșind din zonă ridică serioase semne de întrebare. Primarul confirmă această informație, amplificând misterul: „Râul Târnava Mică e la distanță față de zona respectivă, sunt și păduri, e o zonă apropiată de păduri, dar n-aveau cum să ajungă fetițele acolo, deoarece nu au fost văzute să plece din zona unde se jucau. Sunt verificate toate mașinile din zona respectivă”.
Cu alte cuvinte, anchetatorii se confruntă cu un scenariu aproape imposibil. Două copile dispar fără urmă și fără să fie observate de nimeni. Operațiunea de căutare a ajuns la un nivel de detaliu extrem. Nu este vorba doar despre scanarea unor zone largi, ci despre verificări minuțioase, aproape obsesive.
„Nu a fost nicio persoană suspectă sau vreun autovehicul (n. red.: s-a zvonit că ar fi existat o mașină dubioasă cu numere de Bulgaria). A fost verificată fiecare locuință cu anexele gospodărești aferente, fiecare fosă septică, latrină, absolut orice baltă, orice groapă. Ieri, peste 300 de persoane am fost pe teren, cu patrule canine, cu dronă, n-am identificat nicio urmă, vreo haină. Fetele erau îmbrăcate sumar, căci erau în jurul casei. Nu s-a identificat nimic în zonele respective”, a declarat primarul Florin Megheșan.
Anchetatorii iau în calcul toate scenariile posibile, însă fiecare vine cu propriile contradicții. Ipoteza rătăcirii pare tot mai puțin probabilă. Zona a fost verificată în detaliu, inclusiv în apropierea pădurilor și a unor terenuri greu accesibile. Fără urme și fără semnalmente descoperite, șansele ca fetițele să fi plecat singure și să nu fie găsite scad dramatic.
Autoritățile au făcut publice semnalmentele celor două fetițe. Rebeca-Alexandra Buta, în vârstă de 5 ani, are o înălțime de aproximativ 100-110 cm, cântărește în jur de 20 kg, are ochii căprui și părul negru, creț, prins în coadă. La momentul dispariției purta o rochiță albă și roșie, o bluză albă cu puncte negre, ștrampi albi cu model negru și șlapi roz tip crocs cu Mickey Mouse.
Melisa-Ariana Forgaci, de 4 ani, are o înălțime între 80 și 100 cm, cântărește aproximativ 18-20 kg, are ochii căprui și părul negru, prins în două codițe. Era îmbrăcată cu o bluză roșie cu mâneci lungi și imprimeu Mickey Mouse, colanți roz și șlapi albaștri. Detalii sunt aparent simple, dar esențiale în orice anchetă de acest tip.