>
Imediat după Ziua Femeii, gimnasta noastră de aur a venit în România, pentru a-și vedea mama, așa cum procedează de mai multe ori pe an. Momente din vizita ei au fost filmate de fratele său și iată că Nadia Comăneci, Zeița de la Montreal, le-a distribuit pe rețelele de socializare.
Îmbrăcată sport, fără pretenții, gimnasta, care este invitată la cele mai elegante gale, a fost surprinsă în timp ce ajuta la pregătirea mesei, ea fiind responsabilă cu salata de catraveți, dar și măturând frunzele din curte.
Fratele gimnastei nu a filmat în casă, dar e suficient să privim imaginile din curte pentru a ne face o părere. Casa nu mai e nouă demult – crăpăturile din ziduri trădează asta – iar o simplă privire în bucătăria improvizată afară, unde piesa de rezistență este masa mare, așteptând să fie acoperită cu bunătăți, ne spune clar țara în care au fost filmate imaginile.
Vedem mușamaua pe care bunicile noastre o au pe masa de afară, butoiul (cel mai probabil cu murături), lădițe – peisaj tipic de la țară. Cu toate acestea, Nadia Comăneci nu a avut nicio problemă să distribuie imaginile.
La un moment dat este surprinsă în filmare însăși mama sportivei noastre, Ștefania, care se ține excelent.
De altfel, Nadia Comăneci a declarat că, chiar dacă i-a spus mamei sale să nu facă nimic special pentru venirea ei, tota a fost întâmpinată cu o masă copioasă.
„Mama a gătit o mulţime de preparate, chiar dacă ştie că eu nu mănânc foarte mult. De fiecare dată, înainte să mă văd cu ea, o rog să nu se agite prea mult pe tema asta, dar nu vrea să mă asculte.
Trebuie să vă spun însă că mama găteşte extraordinar de bine. De la ea am învăţat şi eu să gătesc. Şi la capitolul acesta, pot spune am o mamă de nota zece!”, a precizat Nadia Comăneci, conform orangesport.ro.
La rândul ei, s-a implicat, mai cu seamă că știe să gătească de la mama ei.
„Da, am pregătit salata, am dat cu mătura în curte, până la urmă, lucruri normale, pe care le fac şi acasă, în America. Plus că acolo am şi responsabilitatea de mamă şi de soţie. Doar că nu am surprins vreodată astfel de momente, pentru că sunt lucruri normale care se întâmplă într-o familie. De astă dată, însă, m-a filmat fratele meu şi mi s-a părut amuzant cum au ieşit imaginile video, motiv pentru care am decis să vi le ofer. În defintiv, sunt un om care face treburi casnice ca toată lumea”, a adăugat Nadia Comăneci.
Cel mai important lucru pentru Nadia Comăneci a fost timpul pe care l-a petrecut alături de femeia care i-a dat viață. Fiecare vizită acasă înseamnă momente speciale, ore întregi de povești și amintiri prețioase din copilărie.
„În primul rând, mă bucură faptul că mama e sănătoasă. De fiecare dată când ne vedem, ne aducem aminte împreună de multe amintiri frumoase pe care le-am trăit împreună de-a lungul anilor. Eu sunt cea mai fericită că pot veni măcar de patru-cinci ori pe an să o văd. Aş vrea să o aduc şi în America, dar să vedem dacă mai poate zbura atâtea ore cu avionul”, a mai spus Nadia Comăneci.