Gabriela Dinu Vedete 11.03.2023 12:50

Mihai Mărgineanu: CV, vârstă, afaceri, avere, familie

Mihai Mărgineanu: CV, vârstă, afaceri, avere, familie

Mihai Mărgineanu este un cunoscut cântăreţ, actor şi compozitor din România, născut pe 2 octombrie 1969, la Bucureşti. Celebru pentru muzica lui, dar şi pentru rolul lui Ardiles, hoţul satului, din Las fierbinţi, de la Pro TV.

Acesta interpretează muzică folk şi pop rock, inspirată din folclorul urban şi multe dintre melodiile sale sunt adaptări după piesele din folclor. Are inclusiv melodii cu versuri necenzurate.

Ce scrie în CV-ul lui Mihai Mărgineanu

Avea 36 de ani atunci când s-a lansat în muzică, iar primele melodii pe care le a înregistrat au apărut pe piaţă în 2005, iar scopul acestora era să fie ascultat de cercul său restrâns de prieten. Melodiile sale au ajuns pe internet, au fost apreciate de public şi a cunoscut celebritatea după ce a fost invitat să cânte în emisiunea Cronica cârcotaşilor, de la Prima TV.

Cea mai cunoscută melodie a sa este, de departe, Mă iubeşte femeile, o piesă preluată şi ea din folclor, ce îi aparţine lui Iancu Brezeanu, un actor interbelic.

Mihai Mărgineanu este absolvent al Liceului de electronică industrială, dar şi a Academiei Române de Management şi UTCB, Facultatea de Instalaţii. A lucrat şi în publicitate, fiind angajat între anii 1999 – 2001 în cadrul trustului de presă Ringier, care deţine acum Libertatea. Din 2002, acesta are propria firmă de import de materiale de construcţii, din care scoate bani frumoşi şi acum.

Cum a ajuns în Las fierbinţi?

Din 2008, Mihai Mărgineanu este căsătorit cu Andreea, cea care i-a dăruit doi copii, o fată şi un băiat, pe nume Alexandra şi Tudor Mărgineanu.

În Las fierbinţi, Mihai Mărgineanu a ajuns din pură întâmplare, căci acesta trebuia doar să compună o piesă şi să facă figuraţie în fillm, dar după ce şi-a cooptat colegii de pe platoul de filmare în videoclip, acesta a primit şi un contract. Îl interpretează pe Ardiles, hoţul satului, deşi i se propusese la un moment dat şi rolul lui Celentano, interpretat de Adrian Vancică.

Las Fierbinți s-a lansat și a rupt audiențele, eu am lansat un disc nou cu ‘Zaritza’ și am făcut un spectacol la Sala Palatului.

La scurt timp, chitaristul ochelarist cu lentilă spartă a căpătat un nume și o activitate: Ardiles, hoțul satului!”, declara Mihai Mărgineanu despre începuturile sale în Las fierbinţi.