Sărbătorile au venit. 2020 e pe cale să se încheie, iar magia Crăciunului începe să îşi facă apariţia. A fost un dificil, diferit de cei trăiţi până acum, însă doar păstrarea intactă a valorilor şi a tradiţiilor îi va face pe români să treacă peste orice. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, vine Moş Nicolae, iar în ziua de duminică se vor sărbătorii toţi cei care îi poartă numele Sfântului Nicolae.
Nicoleta, Nicu şi Nicolae se vor îmbrăca duminic, 6 decembrie, la ţol festiv şi îşi vor putea primi urările în pace şi linişte de la toţi apropiaţii. Dacă ai rude sau prieteni care îşi sărbătoresc ziua onomatistică în această zi, atunci ai şansa de a-i surprinde cu un mesaj cu urări şi felicitări, aşa cum nu ai mai făcut-o până acum. Pentru că şi 2020 este un an diferit, în fond.
Mesaje, urări și felicitări de la mulți ani de Sfântul Nicolae
Ai vrea un mesaj original, care să nu fie la tot pasul, dar inspiraţia îţi lipseşte cu despvârşire sau poate nici timp suficient nu ai. Atunci în rândurile de mai jos cu siguranţă îţi vei găsi cele mai frumoase mesaje prin care le poţi spune La mulţi ani apropiaţilor tăi:
- „Sper ca sărbătoarea Sfântului Nicolae sa fie semnalul unui nou început, sa ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire si mai ales… multa dragoste!”
- „Sper ca Moş Nicolae să-ţi umple ghetuţele cu tot ceea ce ţi-ai dorit”!
- „Ho-Ho-HO! Să ai parte de bucurie-n casă! La mulţi ani, Nicolae!”
- „Moş Nicolae m-a sunat, şi tocmai ce m-a anunţat că anul ăsta te-a sărit pe tine şi vine direct la mine!”
- „Astăzi, de ziua ta, Moş Nicolae ţi-a adus o nuia…. păcat că nu ai fost cuminte! Multumeşte-te cu mine!”
- „Un gând bun și-o sărutare,/Azi, la ceas de aniversare,/Sfântul Nicolae să te ocrotească,Visele să ți se-mplinească!/ La mulți ani, Nicoleta!”
- „Pe-o petală de lalea,/La Mulți Ani din partea mea,/Iar pe una de bujor,/Te iubesc și te ador!
- Îți doresc o oră de liniște, o zi de pace, o săptămână de soare, un an de iubire, un veac de sănătate și un mileniu de bani. La Mulți Ani!
- Cu ocazia sfanțului Nicolae iți doresc multa sănătate, fericire si nu in ultimul rând multa bucurie in viată! Sa fii iubit si sa ai parte numai de lucruri frumoase!
- De Sf. Nicolae, fie ca cei dragi sa te înconjoare cu căldura sufletelor lor într-o seara magica, iar fericirea sa te ia in brațele ei in acest moment special!
- In aceasta sfântă zi, iți doresc numai bine, multa fericire, îndeplinirea tuturor dorințelor si fie ca Sfântul Nicolae sa te călăuzească mereu in viată. LA MULȚI ANI!
Cu siguranţă ai găsit cel mai simpatic mesaj pentru Nicolae sau Nicoleta, sărbătoriţii tăi. Pentru că bucuria vine din lucruri mărunte, iar cel mai simplu mesaj text, trimis la momentul potrivit, poate aduce zâmbetul pe chipul cuiva. La mulţi ani, de sfântul Nicolae!