>
Ferma – Orăşeni versus Săteni îşi va decide marele câştigător în doar câteva ore. Finaliştii sunt Viviana Sposub, Elena Chiriac, Andrei Stoica şi Augustin Viziru.
Ultima plecată din emisiune a fost nimeni alta decât Anna Lesko, una dintre preferatele fanilor. Artista a plecat dezamăgită de modul în care s-a produs totul şi imediat cum s-a terminat totul s-a plâns pe reţelele de socializare de cum a decurs totul:
„Felul în care m-au eliminat a fost o surpriză neplăcută pentru mine, mă simțeam trădată și rănită. Trăirea falsă este mai grea decât trăirea unui sentiment neplăcut, apăsător. În FERMA m-am lovit de aceleași reacții ca și în viața reală: invidie, frustrare atât din partea femeilor cât și a câtorva bărbați.
FERMA nu m-a schimbat, doar mi-a confirmat încă o dată cum este OMUL: îl hrănești, îl încălzești, îi alini durerea, ai și o vorbă bună, un sfat, el se duce și te umple de noroi pe la spate. M-am deschis mult și nu a meritat”, s-a plâns cântăreaţa pe contul său de Instagram.
Show-ul început în vară a aliniat la start 16 personalităţi. Oameni celebri din cele mai diverse domenii, cântăreţi, actori, chefi, luptători.Din echipa orăşenilor au făcut parte Anda Adam (cântăreaţă), George Piştereanu (actor), Bogdan Stoica (luptător), Cezar Ouatu (contratenor), Paul Diaconescu (actor), Giulia Nahmany (antreprenor), Elena Chiriac (luptătoare de taekwondo) şi Alina Puşcaş (model şi actriţă).
De partea cealaltă, echipa sătenilor i-a avut pe Viviana Sposub (co-prezentatoare Vorbeşte lumea, la Pro TV), Anisia Gafton (actriţă), Ana Maria Ababei (cântăreaţă de muzică populară), Anna Lesko (cântăreaţă), Gabriel Toade (chef), Andrei Stoica (luptător), George Burcea (actor) şi Octavian Ciovică (pilot de raliuri).
Finala din această seară poate fi urmărită la Pro TV, începând cu ora 21:30, iar pentru cei care nu pot ajunge în timp util în faţa televizorului, emisiunea Ferma – Orăşeni versus Săteni poate fi văzută în format LIVE ONLINE şi aici.