Ioan Davidescu Știri 17.01.2025 09:50

Jaqueline Cristian, şansă istorică la Australian Open! Cu cine va juca + pe ce loc a urcat şi suma uriaşă câştigată

Jaqueline Cristian, şansă istorică la Australian Open! Cu cine va juca + pe ce loc a urcat şi suma uriaşă câştigată

Jaqueline Cristian a făcut o nouă partidă extrem de solidă la Melbourne, calificându-se în turul al treilea, după 7-5, 7-5 cu Lucia Bronzetti, o sportivă mai bine clasată. Românca şi-a asigurat cel mai mare premiu al carierei, prezenţa în această fază a competiției fiind recompensată de organizatori cu 290.000 de dolari australieni (175.000 de euro). Vorbim de cel mai mare cec din cariera bucureștencei, care şi-a asigurat în aceste zile deja 10% din cât a câştigat în întreaga carieră.

La fel de importantă ca remuneraţia e faptul că sportiva noastră va urca în clasamentul WTA, ceea ce s-ar putea traduce în curând în trasee mai uşoare în competiţii. Cu punctele aferente turului 3, Cristian a urcat pe locul 60 WTA în clasamentul live şi are siguranţa că va fi, la finalul Australian Open, cel mai bine clasată româncă din circuit, urmând a o depăşi pe Sorana Cîrstea. În plus, dacă va ajunge în optimi, Jaqueline are o oportunitate mare să pătrundă în top 50 WTA.

Obiectivul realizabil pentru 2025 e top 50 WTA, iar obiectivul dur e să ajung între primele 30 din lume„, spunea sportiva de 26 de ani într-un interviu Eurosport după calificarea în turul secund.

Jaqueline Cristian, şanse mari la optimi, la Australian Open

Jaqueline are o şansă uriaşă să ajungă în optimi la Melbourne, în faţă urmând a-i sta o adversară mai slab clasată, Eva Lys, numărul 128 WTA.

O germancă născută în Ucraina, la Kiev, Eva are 23 de ani şi e pentru prima oară în turul 3 într-un turneu de Grand Slam. Cea mai bună performanţă a sa până acum într-un turneu major a fost turul secund la US Open 2023, când a trecut de Montgomery în prima manşă, pentru a ceda apoi chiar la Bronzetti, jucătoarea eliminată de Jaqueline (a fost 6-3, 6-2 pentru italiancă, la Flushing Meadows).

Eva Lys pierduse în ultimul tur al calificărilor și avea deja rezervat biletul spre casă. Ea a profitat însă de retragerea Annei Kalynskaia, care a declarat forfait cu foarte puţin timp înainte de duelul cu australianca Birrel. Germanca a intrat pe tablou, așadar, din postura de lucky loser şi a trecut de favorita gazdelor cu 6-2, 6-2. În turul secund, Lys, numărul 128 WTA, a avut o partidă extrem de complicată, împotriva franțuzoaicei Varvara Gracheva, pe care a învins-o în decisiv, 6-2, 3-6, 6-4. Nemțoaica a avut break în spate în setul 3, dar a avut tăria mentală să revină şi să se impună.

Va fi a 4-a întâlnire directă între Cristian şi Lys, de fiecare dată sportiva din Germania având câştig de cauză. Totuși, trebuie remarcat că în fiecare din confruntările anterioare, echilibrul a fost unul uimitor, toate partidele având nevoie de set decisiv pentru a-şi desemna învingătoarea.

3 turnee ITF are Lys în cariera sa, ultimul câştigat în 2022. La nivel WTA, nu a ajuns vreodată în finala vreunei competiţii.